Rezultate foarte bune la Finanțe în anul 2012

finantefinante2finante3
Gradul de realizare a programului de încasări venituri bugetare (valori nete) în 2012 a fost de 102,9%, ceea ce a poziţionat Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) Satu Mare, în luna decembrie a anului trecut, pe locul 10. De asemenea, în 2012 s-a reuşit diminuarea arieratelor recuperabile aflate în sold la finele anului precedent de la 55.872.150 lei la 54.328.214 lei.

Cifrele de mai sus dar şi rezultatele altor indicatori de performanţă au fost prezentate astăzi, 14 februarie, de către directorul executiv al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP) Satu Mare, Mircea Ardelean, în cadrul unei şedinţe organizate la sediul instituţiei. La eveniment au participat prefectul judeţului Satu Mare, dr. Eugeniu Avram, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ), Adrian Ştef, vicepreşedintele aceleiaşi instituţii, Mircea Govor, viceprimarul municipiului, reşedinţă de judeţ, dr. Radu Roca, şefi de servicii şi direcţii din cadrul instituţiei.

Potrivit celor declarate de Ardelean, numărul contribuabililor administraţi s-a diminuat de la 87.163 câţi erau la 31 decembrie 2011, la 84.926 la finele anului trecut. În ceea ce priveşte veniturile bugetare totale realizate în 2012, directorul DGFP a declarat că la nivelul judeţului au fost realizate în sumă totală de 894.999.013 lei. De asemenea, în cursul anului trecut sumele declarate au crescut cu 6,43% faţă de sumele declarate în 2011, ajungând la 1.069.232.494 lei de la 1.004.603.727 lei.

În cursul anului 2012, numărul deconturilor cu sume negative de TVA cu opţiune de rambursare la nivelul judeţului Satu Mare a înregistrat o creştere cu 35% faţă de anul 2011, iar suma totală solicitată la rambursare aferentă acestor deconturi este net superioară comparativ cu cea a anului anterior, creşterea fiind de 48% (mai mult cu 56.586.227 lei). Suma reprezentând TVA restituită pe parcursul anului 2012 a crescut cu 62% faţă de anul precedent de la 48.077.481 lei în anul 2011, la 77.853.963 lei în 2012.

În 2012 a scăzut numărul sesizărilor penale de la 85 (în 2011) la 49 iar a amenzilor de la 186 la 97. De asemenea, a scăzut şi numărul contestaţiilor de la 3.000 în 2011 la 2.318 anul trecut.
În luările de cuvânt oficialităţile prezente au apreciat activitatea DGFP Satu Mare subliniind faptul că rezultatele obţinute reflectă atât managementul performant cât şi pregătirea profesională a angajaţilor instituţiei.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.