Biblioteca Judeţeană Satu Mare va avea un nou sediu

biblioteca-sm-sed-nou
După o aşteptare de mai mulţi ani, se pare că în cele din urmă Biblioteca Judeţeană (BJ) Satu Mare va avea un nou sediu dotat la standarde europene. Studiul de fezabilitate al investiţiei de 13.611.003 euro a fost aprobat de către consilierii judeţeni iar executivul doreşte să demareze cât mai curând lucrările.

Potrivit celor declarate de preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Satu Mare, Adrian Ştef noua clădire a BJ va fi construită pe strada Mihail Kogălniceanu nr. 5. Potrivit proiectului clădirea va fi formată din demisol, parter şi patru etaje. Suprafaţa terenului este de 1.726 mp, iar suprafaţa construită de 1.225,30 mp. Valoarea totală a investiţiei este de 61.351.598 lei cu TVA.
„Se impune construirea unei clădiri noi pentru bibliotecă având în vedere faptul că sediul actual este impropriu desfăşurării activităţii. Biblioteca Judeţeană are şi un fond de carte veche extrem de valoroasă care este păstrat într-un spaţiu impropriu”, ne-a declarat Ştef.

Potrivit negocierilor avute cu Federalcoop BJ îşi poate desfăşura activitatea în spaţiul actual de pe strada Decebal nr. 2 doar o periodă de trei ani, începând din 1 august 2011. Chiria lunară achitată de CJ către Federalcoop este de 11.500 euro, fără TVA.

Imobilul de pe strada Kogălniceanu nr. 5 a fost dat în administrarea CJ de către Consiliul Local printr-o hotărâre adoptată pe data de 28 iulie 2011.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.