Producătorii de vin vor fi informaţi cu privire la obligaţiile legale ce le revin

vin1

Având în vedere numeroasele întrebări primite de la cetăţeni, prefectul Eugeniu Avram a iniţiat astăzi, 16 ianuarie, o discuţie cu participarea reprezentanţilor Direcţiei Judeţene de Accize şi Operaţiuni Vamale, Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, Centrului de Consultanţă Agricolă şi Asociaţiei Producătorilor Tradiţionali cu scopul de a se informa şi de a elabora un plan de acţiune în vederea clarificării obligaţiilor legale ce revin producătorilor de vin din judeţ în baza Ordonanţei de Urgenţă 15/2012.

În urma discuţiilor a reieşit că potrivit prevederilor Legii viei şi vinului doar producătorii de vin obţinut din strugurii din soiurile nobile intră sub incidenţa obligaţiilor de înregistrate la DJAOV, până în prezent fiind depuse declaraţii de 30 de producători individuali şi şase societăţi comerciale de pe raza judeţului Satu Mare. Un aspect pe care toţi cei care intră sub incidenţa OG 15/1012, gospodării individuale sau societăţi comerciale, trebuie să îl reţină este faptul că au obligaţia de a se înregistra însă acciza pentru producţia de vin de până la 1.000 hectolitri este zero.

Prefectul Eugeniu Avram a cerut reprezentanţilor instituţiilor care au participat la întâlnire organizarea în judeţ, acasă la producători, de sesiuni de informare a tuturor persoanelor interesate în cadrul cărora să se poată oferi răspunsuri la neclarităţile oamenilor. Datele şi locul de desfăşurare a acestor sesiuni de informare vor fi anunţate prin intermediul primăriilor din zonele în care sunt producători de vin din soiurile nobile de viţă de vie.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.