Au fost virate primele trei tranşe pentru plata pensiilor pe luna decembrie

jeni-sabau
Potrivit celor declarate de directorul excutiv al Casei Judeţene de Pensii (CJP) Satu Mare, Eugenia Sabou, până astăzi, 13 decembrie, instituţia pe care o conduce a virat primele trei tranşe în vederea achitării pensiilor pe luna decembrie.

„Virarea sumelor necesare plăţii pensiilor se face în patru tranşe. Prima tranşă a fost virată pe data de 6 decembrie, tranşa a doua în 11 decembrie, tranşa a treia azi dimineaţă (13 decembrie) iar tranşa a patra va fi virată pe 18 decembrie. Mai trebuie spus că pensiile se achită în perioada 11-21 decembrie”, a declarat şefa instituţiei.

Conform datelor statistice de la nivelul CJP Satu Mare, în luna decembrie, la nivel de judeţ sunt înregistraţi un număr de 83.668 de pensionari din care 21.017 sunt pensionari de boală, 53.159 de limită de vârstă, 1.143 beneficiază de pensie anticipată şi anticipată parţial. Totodată, în evidenţele CJP pe luna decembrie mai figurează un număr de 1.230 de pesoane persecutate politic, 25 de revoluţionari şi 641 de veterani de război.

În prezent la nivelul instituţiei sunt depuse un număr de 94.970 de dosare de pensii.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.