Vasile Lucaciu comemorat la Carei

Președintele Consiliului Județean (CJ) Satu Mare, Adrian Ștef, a participat astăzi, 29 noiembrie, la Carei la comemorarea a 90 de ani de la dispariția dr. Vasile Lucaciu, alături de PS Virgil Bercea, Episcop greco-catolic de Oradea, primarul Careiului, Eugen Kovacs, deputatul Viorel Bud, subprefectul Cristian Sasu şi directorul Casei Corpului Didactic, Ioan Viman.

Ceremonia a avut loc la Școala gimnazială „Vasile Lucaciu”, unde în memoria marelui patriot a fost oficiat un Te Deum și au fost depuse jerbe de flori la bustul acestuia.

PS Virgil Bercea a declarat că valorile propovăduite de Vasile Lucaciu sunt actuale și acum la 90 de ani de la dispariția acestuia. „Vasile Lucaciu a reușit să transmită valori perene. Erau perene atunci, sunt perene acum. Dacă dascălii au în suflet aceste valori, copiii le vor prelua și vor crește cu ele”, a spus PS Virgil Bercea.

Președintele CJ a reiterat intenția de a amenaja o casă memorial în municipiul Satu Mare, în imobilul în care s-a stins Vasile Lucaciu. „Avem cu toții obligația de a prelua moștenirea lăsată de Vasile Lucaciu în județul Satu Mare, avem obligația de a ne asigura că tradiția cinstirii strămoşilor nu va dispărea niciodată din viaţa noastră ! Să fim patrioţi, să fim uniţi, să fim solidari, aşa cum au fost românii în toată perioadele grele ale existenţei naţiunii noastre”, a spus Adrian Ștef.

Acesta a afirmat că anul viitor vor fi alocați bani pentru amenajarea bustului lui Vasile Lucaciu din Carei, care în prezent este îngrădit de un gard inestetic. „Trebuie să facem un acces direct din stradă, să înlăturăm acest gard, destul a stat Vasile Lucaciu după gratii, nu trebuie să-l îngrădim și noi”, a spus Adrian Ștef.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.