Consilierii locali au alocat bani pentru competiţia de scrimă Cupa „Satu Mare” şi pentru „Gala Laureaţilor Sătmăreni”


Consilierii locali au votat în cadrul şedinţei ordinare de astăzi, 29 noiembrie, alocarea sumei de 50.000 lei pentru finanţarea celei de-a IV-a ediţii a Competiţiei Internaţionale de Scrimă Cupei „Satu Mare” la floretă cadeţi şi a sumei de 20.000 lei în vederea organizării ediţiei a V-a a „Galei Laureaţilor Sătmăreni”. Sumele respective au afost alocate din bugetul local de venituri şi cheltuieli al municipiului satu mare pe anul 2013.

Proiectul de hotărâre a provocat discuţii în rândul consilierilor având în vedere faptul că „acoperirea finanţării celor două evenimente încarcă bugetul local pe anul 2013, buget care, la această dată nici măcar nu este aprobat. Am ridicat această problemă deoarece mi se pare ciudat şi vreau să vă întreb dacă este legal să finanţăm un eveniment care încarcă bugetul pe anul viitor, în condiţiile în care în prezent, nu ştim nimic despre acel buget?”, se întreabă consilierul UDMR, Maskulik Csaba.

În intervenţia sa, consilierul USL, Adrian Albu a declarat că „noi astăzi votăm dacă suntem de acord cu organizarea acestor evenimente”.

Întrebată cu privire la acest aspect, directorul executiv al Direcţiei Economice din cadrul Primăriei municipiului Satu Mare, Lucia Ursu, a declarat că votând pentru alocarea acelei sume în vederea finanţării celor două evenimente, consilierii locali nu comit nicio ilegalitate „deoarece noi în 2013 vom începe cu un buget provizoriu, ceea ce înseamnă că putem păstra aceleaşi categorii de cheltuieli cu acordul Consiliului Locali. Astfel, nu se comite nicio ilegalitate”.

„Vă întrebam deoarece Gala Laureaţilor va avea loc la sfârşitul lunii decembrie sau începutul lui ianuarie, iar Cupa „Satu Mare” la floretă cadeţi, în luna martie”, a intervenit Maskulik. Cu toate discuţiile avute pe marginea acestui punct de pe ordinea de zi, în cele din urmă proiectul a trecut fără probleme.

Tot în cadrul şedinţei de astăzi, consilierii şi-au dat votul pentru extinderea iluminatului public pe un număr de 13 străzi de pe raza municipiului Satu Mare. La acest punct de pe ordinea de zi, Maskulik s-a arătat interesat cu privire la principiul după care au fost selectate acele străzi. „Pe o parte din acele străzi se efectuează lucrări de asfaltare şi canalizare şi astfel am hotărât ca, cu această ocazie, să se efectueze şi lucrări de extintere a reţelei de curent electric iar pe alte străzi s-au ridicat construcţii”, a argumentat viceprimarul Marcela Papici.
De asemenea, s-a aprobat şi extinderea reţelei de apă pe străzile Azuga şi Al. Odobescu din municipiul Satu Mare dar şi în Bercu Mare.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.