Candidatul USL în Colegiul 1 pentru Senat, senatorul Valer Marian, şi candidatul USL în Colegiul 3 pentru Camera Deputaţilor, Octavian Petric, s-au întâlnit joi, 22 noiembrie, cu cetăţenii din comuna Beltiug pentru a le afla problemele cu care se confruntă şi pentru a găsi eventuale soluţii. Candidaţii USL au fost însoţiţi de către vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Mircea Govor, de primarul comunei Beltiug, Ioan Bartok – Gurzău, în calitate de gazdă şi de o echipă de tineri social-democraţi. Echipa USL a fost primită cu simpatie în toate localităţile aparţinătoare, primind asigurări că Beltiugul va vota în proporţie covârşitoare candidaţii USL.
Candidaţii USL şi-au început vizita în Beltiug, fiind însoţiţi de către primarul Ioan Bartok – Gurzău, considerat de către majoritatea locanicilor un foarte bun administrator, care trei mandate la rând a reuşit să îmbunătăţească semnificativ viaţa locuitorilor din comună. “Este cel mai bun primar, a făcut cel mai mult bine pentru comuna noastră. Suntem mândri de el”, a declarat Dicig Agoston, domiciliat în Beltiug. De altfel, toţi oamenii cu care au stat de vorbă candidaţii USL au avut aceiaşi părere despre primarul lor. Bucurându-se de aprecierea localnicilor, primarul Ioan Bartok – Gurzău a garantat pentru cei doi candidaţi ai USL, precizând că, împreună, USL va contribui la dezvoltarea comunei şi la creşterea nivelului de trai. “Avem nevoie de majoritate în Parlament, pentru a putea fi ajutaţi de la Bucureşti de către Valer Marian, ca şi senator, şi de către Octavian Petric, ca şi deputat. Dacă spuneţi că am făcut aşa de multe pentru dumneavoastră, asta se datorează şi preşedintelui şi vicepreşedintelui Consiliului Judeţean, Adrian Ştef şi Mircea Govor, ambii de la USL, cât mai ales senatorului Valer Marian. Împreună vom reuşi să facem o ţară mai bună”, a precizat primarul Ioan Bartok – Gurzău.
Valer Marian şi Octavian Petric au luat la pas străzile Beltiugului, dialogând cu localnicii, remarcând seriozitatea şi hărnicia localnicilor după ce au vizitat magazinele, farmacia, Crama Nachbil, respectiv gospodăriile oamenilor. Oamenii s-au declarat foarte mulţumiţi de faţa comunei lor, dar nu şi-au putut ascunde amărăciunea, după ce fosta guvernare PDL le-a tăiat salariile, pensiile şi i-a lăsat fără locuri de muncă. Candidaţii USL le-au ascultat supărările, dar le-au reamintit că, în cele şase luni de guvernare, USL a dat banii reţinuţi din salarii, a dat înapoi banii reţinuţi ilegal de la pensionari şi a mărit ajutoarele pentru mame. Aceştia le-au mai spus că USL va continua măsurile de dezvoltare economică şi de protecţie socială, bazate pe respect faţă de cetăţeni.
Echipa USL s-a îndreptat spre Giungi, acolo unde s-au întâlnit cu localnicii în centrul satului. Candidaţii USL au fost întâmpinaţi cu simpatie de săteni, care i-au recunoscut imediat pe cei doi candidaţi şi i-au asigurat pe Valer Marian şi pe Octavian Petric de toată susţinerea lor. Senatorul Valer Marian a precizat că va lupta pentru agricultori, urmând să propună măsuri legislative în acest sens. Vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Mircea Govor, şi Octavian Petric, în calitate de preşedinte al Comisiei de investiţii din cadrul Consiliului Judeţean, au promis sprijin pentru biserica din sat, respectiv o serie de investiţii în infrastructura localităţii.
Candidaţii USL au mai fost prezenţi joi în localităţile Ghirişa, Răteşti şi Bolda, unde localnicii s-au plâns de măsurile drastice şi umilitoare luate de fosta guvernare PDL, care i-a adus la sapă de lemn. Aceştia au cerut ajutorul candidaţilor USL, declarând că le vor acorda toată încrederea în data de 9 decembrie.
5 Comentarii la "Beltiugul alături de candidaţii USL"