Cu ocazia „Zilei Informării Preventive”, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Someş” Satu Mare a organizat astăzi, 13 noiembrie, la sediul instituţiei din municipiu dar şi la nivelul subunităţilor din judeţ, „Ziua porţilor deschise”. Vizitatorii au avut prilejul să cunoască tehnica de luptă dar să se informeze şi cu privire la viaţa de zi cu zi a pompierilor.
Pentru a veni în întâmpinarea vizitatorilor, pompierii de la ISU „Someş” Satu Mare au organizat o serie de acţiuni de popularizare a măsurilor de prevenire a situaţiilor de urgenţă. Copiii care au vizitat sediul ISU „Someş” Satu Mare au participat la câteva demonstraţii susţinute de către pompieri după care, în garajul unităţii a avut loc şi un concurs de desene.
Evenimentul se înscrie în categoria acţiunilor comune iniţiate de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) şi E.ON România, urmare a parteneriatului de colaborare încheiat în luna septembrie, privind derularea în comun a unor campanii cu scopul informării, prevenirii şi conştientizării cetăţenilor asupra pericolelor la care sunt expuşi în cazul utilizării necorespunzătoare a diferitelor surse de energie.