Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, la un deceniu şi jumătate de existenţă


Manifestările legate de împlinirea a 15 ani de existenţă a Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Satu Mare, a fost tema conferinţei de presă de astăzi, 5 noiembrie, organizate la sediul instituţiei. La întâlnirea cu ziariştii au participat şi preşedintele respectiv vicepreşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Satu Mare, Adrian Ştef şi Mircea Govor alături de directorul executiv interimar al instituţiei gazdă, Marcela Pop.

Potrivit celor declarate de şefa DGASPC, cu ocazia împlinirii a 15 ani de existenţă în Centrele destinate copiilor şi persoanelor încadrate într-un grad de handicap, vor avea loc o serie de manifestări artistice organizate în cadrul „Zilei porţilor deschise”, „pentru ca publicul să cunoască problemele cu care ne confruntăm şi să vadă cum trăiesc aceste persoane”.
Astfel, marţi, 6 noiembrie, ziua porţilor deschise va avea loc la Centrul de plasament al copilului „Roua” din Hurezu Mare, iar miercuri, 7 noiembrie, cei interesaţi de viaţa persoanelor instituţionalizate sunt aşteptaţi la Centrul maternal „Lorena”, de pe strada Crişan nr. 3, de la ora 12.00.

Manifestările dedicate împlinirii unui deceniu şi jumătate de existenţă continuă în după-amiaza zilei de miercuri, la CIAS „Şansa” de pe strada Ilişeşti nr. 1 din la Satu Mare, cu începere de la ora 15.00. Joi, 8 noiembrie, ziua porţilor deschise se va organiza la Centrul de plasament al copilului „Floaree de colţ” din Halmeu, cu începere de la ora 13.00. Manifestările se vor încheia vineri, 9 noiembrie, cu o masă festivă la restaurantul „Romantic”.

Prezenţi la conferinţa de presă de astăzi, preşedintele şi vicepreşedintele CJ Satu Mare, au ţinut să le ureze la mulţi ani tuturor angajaţilor de la nivelul centrelor aparţinând DGASPC din judeţ. „Am fost în vizită la câteva dintre aceste centre şi vreau să vă spun că trebuie multă omenie şi multă dăruire pentru a putea lucra în acele locuri. Salariile sunt mici şi totuşi, angajaţii fac tot posibilul pentru a îmbunătăţii condiţiile în care trăiesc acele persoane”, a declarat Govor.

În altă ordine de idei, Marcela Pop a trecut în revistă şi câteva dintre problemele cu care se confruntă instituţia pe care o conduce. „În prezent, la nivelul tuturor centrelor din judeţ avem 980 de angajaţi. Însă, avem şi 211 posturi vacante. E vorba de specialişti cum ar fi: psihologi, asistenţi medicali, infirmieri de care am avea foarte mare nevoie. Dar, după cum ştiţi posturile sunt blocate şi astfel nu avem cum să angajăm alte persoane. Care sunt neajunsurile lipsei de personal? Nu putem acoperii turele mai ales că avem patru centre cu persoane care au probleme de handicap sever”.

În ceea ce priveşte reducerea fenomenului cerşetoriei în rândul copiilor, Marcela Pop, spune că „în majoritatea cazurilor copiii sunt trimişi la cerşit de către părinţi şi asta ştim şi noi şi ştie şi Poliţia. Însă, trebuie să-i prindem în flagrant. Dar sunt atât de rafinaţi încât nu se lasă prinşi. Ar trebui organizate controale comune cu Poliţia şi SPAS, dar repet, e foarte greu să îi prinzi. În multe cazuri, copiii sunt priviţi ca o sursă de venit pentru familie”, a declarat Pop. În prezent, la nivelul instituţiei sunt în evidenţă un număr de 1.125 de copii şi 454 de vârstnici.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.