Ţigări de contrabandă în valoare de peste 250.000 lei depistate la frontieră

Sâmbătă, 13 octombrie, poliţiştii de frontieră din cadrul SPF Negreşti în cooperare cu SCCO Satu Mare au declanşat o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigări, în zona de competenţă.

Astfel, în jurul orei 20.00, oamenii legii au observat, cu ajutorul aparaturii din dotare, în apropierea frontierei de stat, pe direcţia localităţii Cămârzana, două persoane care cercetau zona. Imediat, pe aceeaşi direcţie, a mai fost observat un grup de persoane care se deplasa dinspre frontieră spre interiorul ţării, transportând mai multe colete voluminoase.

Polițiștii de frontieră au procedat la interceptarea persoanelor în cauză. Deoarece acestea nu s-au supus somaţiilor prin voce, oamenii legii au executat, conform procedurilor legale, nouă focuri de avertisment în plan vertical. Drept urmare, au fost reţinute șase persoane implicate în activitatea de contrabandă, celelalte abandonând coletele pe care le transportau şi profitând de întuneric, zona muntoasă şi împădurită, s-au dispersat pe mai multe direcţii.

În urma verificărilor efectuate de poliţiştii de frontieră s-a stabilit că una dintre persoanele reţinute este cetățeanul român Teodor M., de 42 ani din judeţul Satu Mare, iar celelalte cinci sunt cetăţeni ucraineni cu vârste cuprinse între 19 şi 25 de ani.

La cercetarea terenului au fost descoperite 60 de colete ce conţineau cantitatea de 30.000 pachete ţigări de provenienţă ucraineană, în valoare de 273.600 lei.

Întreaga cantitate de ţigări a fost ridicată în vederea confiscării, iar persoanele în cauză sunt cercetate acum pentru săvârşirea infracţiunilor de contrabandă, evaziune fiscală şi trecere ilegală a frontierei de stat.

Totodată, au fost informate şi autorităţile de frontieră din Ucraina în vederea cercetării în comun a evenimentului.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.