Grecii i-au arătat dosul lui Merkel (la propriu)

Angela Merkel n-a fost primită tocmai cu brațele deschise la Atena, acolo unde mii de profesori, doctori și bugetari au protestat în stradă și au aruncat cu pietre în forțele de ordine care o apărau pe cancelarul german.

“N-o vrem pe Merkel aici. Ne-a făcut viața un calvar”, a declarat un protestatar pentru Reuters, în timp ce în jurul său oamenii fluturau pancarte cu mesaje precum “Pleacă Merkel! Grecia nu e colonia ta” și “Asta nu e Uniunea Europeană, e sclavie!”.

Mii de profesori, doctori și alți angajați din sectorul public au intrat în grevă marți, ieșind în stradă și alăturându-se partidelor de opoziție și sindicatelor. Grecilor le-a ajuns cuțitul la os și spun că nu mai pot îndura alte reduceri salariale și creșteri de impozite, care au făcut ca un bugetar din patru să fie disponibilizat.

Pe străzile Atenei se putea auzi sloganul “Spunem <<Nu>> celui de-al patrulea Reich!” în timp ce mai mulți protestari dădeau foc unor steaguri naziste.

Vizita cancelarului german a fost foarte scurtă, a durat doar șase ore, timp în care Merkel s-a întâlnit cu premierul grec Antonis Samaras, căruia i-a spus că Grecia “a făcut multe progrese, însă mai sunt multe de făcut”.

Poate vizita cancelarului a durat atât de puțin și din cauza protestelor violente din Atena. Forțele de ordine și protestatarii s-au luat la bătaie, cei din urmă încercând să ajungă la Merkel. Manifestanții furioși au luat pietre de pe jos și au început să le arunce către polițiști.

Conștienți de efectul pe care l-ar putea provoca vizita cancelarului german, guvernanții greci și-au luat măsuri de precauție și au mobilizat trupe comando și lunetiști, care au păzit principalele clădiri din capitala elenă, iar mai multe elicoptere au survolat deasupra Atenei.

adevarul.ro

3 Comentarii la "Grecii i-au arătat dosul lui Merkel (la propriu)"

    Leave a Reply

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.