Joi, 4 octombrie, Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare a propus, instanţei de judecată, arestarea preventivă pe o perioadă de 29 de zile a inculpatului Vasile Adrian G. Drept urmare, Tribunalul Satu Mare a admis cererea, în momentul de faţă maramureşeanul fiind în arestul IPJ Satu Mare.
Vă reamintim că miercuri, 3 octombrie, poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră (STPF) Satu Mare, în cooperare cu inspectorii vamali din cadrul Direcţiei Judeţene pentru Accize şi Operaţiouni Vamale (DJAOV) Satu Mare au declanşat o acţiune pentru depistarea şi combaterea activităţilor ilegale cu produse din tutun ce provin din Ucraina.
Astfel, în jurul orei 22.30, în municipiul Satu Mare, a fost oprită în trafic o autoutilitară marca Mercedes Vito, înmatriculată în judeţul Maramureș. La volanul maşinii se afla Vasile Adrian G., în vârstă de 25 de ani, din Bistra, județul Maramureș, iar împreună cu el în mașină călătorea și un minor în vârstă de 16 ani, tot din Maramureș.
La un control sumar al mașinii, polițiștii de frontieră au observat că în autovehicul sunt disimulate pachete de țigări. Autoutilitara a fost condusă la sediul STPF Satu Mare, unde polițiștii de frontieră și inspectorii vamali au efectuat un control amănunțit. Astfe, în locașuri special amenajate în caroseria autoturismului au fost descoperite 2.953 pachete de țigări cu timbru specific magazinelor duty-free din Ucraina, din care nouă pachete erau marca Viceroy, iar celelalte Jin Ling.
Întreaga cantitate de ţigări, în valoare de aproape 13.300 lei, și autovehiculul în valoare de 11.000 lei, au fost ridicate pentru continuarea cercetărilor, iar poliţiştii de frontieră i-au întocmit conducătorului auto acte premergătoare începerii urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunilor de contrabandă, evaziune fiscală și deţinere de către orice persoană, în afara antrepozitului fiscal, sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării fără a fi marcate sau marcate necorespunzător.