Cepoi a demisionat, Raed Arafat este ministrul interimar al Sănătății

Ministrul sănătăţii, Vasile Cepoi, declara în urmă cu o săptămână că nu îşi va da demisia decât dacă premierul i-o va cere, după acuzațiile ANI, potrivit cărora ar fi săvârșit infracţiuni de conflict de interese, infracţiuni împotriva intereselor financiare ale Comunităţii Europene, precum şi a celor asimilate infracţiunilor de corupţie, în legătură cu derularea unui proiect finanţat prin POSDRU, pe vremea când acesta era director al Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi.

Conducerea ministerului este asigurată de către secretarul de stat Raed Arafat până la numirea unui nou ministru.

Lui Cepoi i s-a propus de către premierul Ponta să devină consilier de stat al primului-ministru pe probleme de sănătate.

Preşedintele Colegiului Medicilor din România, Vasile Astărăstoae, declara în urmă cu o săptămână referitor la cazul ministrului sănătății că prin acuzaţiile aduse de ANI “se încearcă înlăturarea lui (Vasile Cepoi/ n.r.) de la Ministerul Sănătăţii”.
“Dr. Vasile Cepoi este unul dintre cei mai competenţi profesionişti, un ministru care şi-a luat în serios activitatea, dovadă că nu au fost probleme majore în sănătate. Prin acest atac se încearcă înlăturarea de la Ministerul Sănătăţii. Până va exista o sentinţă definitivă, dr. Vasile Cepoi beneficiază de prezumţia de nevinovăţie şi îi sugerez să rămână în funcţie după zvonurile că trebuie să fie înlocuit de la Ministerul Sănătăţii”, a spus prof. dr. Astărăstoae.

Vasile Cepoi a negat acuzațiile aduse de ANI, afirmând într-un interviu acordat Newsin că acestea se bazează pe un articol de lege care nu există.

“Nu am fost manager de proiect, nu am avut de gestionat bani in proiect, nu am avut rol in angajarea echipei manageriale si, prin urmare, nu mi-am angajat sotia.(…) Surprinzator pentru mine este insa faptul ca articolul pe baza caruia sunt acuzat de infractiune, respectiv art. 12, lit. c din legea 78/2000, nu exista. Ca urmare, ma intreb care este pregatirea profesionala si nivelul de competenta a inspectorului de integritate”, a declarat Vasile Cepoi.
Ministrul spune ca i se parea normal ca ANI sa fi informat organele in drept fara sa il “pedepseaca aprioric”, prin expunerea “la stalpul infamiei”.

“Precizez ca marti dimineata, 25 septembrie, la ora 7.45, cand am ajuns la minister, televiziunile instalasera deja camerele de luat vederi, dar au refuzat sa-mi spuna care este motivul, pana la ora 10, cand a aparut comunicatul de presa al ANI. Astfel deduc ca ANI a transmis acest comunicat (in care precizeaza ca respecta principiul confidentialitatii) si a mobilizat cu o seara înainte toată presa”, a mai declarat Cepoi.

Un Comentariu la "Cepoi a demisionat, Raed Arafat este ministrul interimar al Sănătății"

    Leave a Reply

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.