Potrivit celor declarate de ministrul Transporturilor şi Infrasctructurii, Ovidiu Silaghi, în cel mult doi ani va fi terminată şoseaua de centură a municipiului Satu Mare. Acest proiect include şi un nou pod peste Someş.
Potrivit interlocutorului până la sfârşitul acestui an se va trece la licitarea lucrărilor ce vor fi începute în primăvara lui 2013. Proiectul se află pe lista de investiţii a Guvernului, ajungându-se şi la un acord cu Guvernul Ungariei în ceea ce priveşte acest drum expres.
„După cum ştiţi această centură de ocolire face parte din Drumul Expres Baia Mare – Nyiregyhaza. Eu estimez că lucrările vor fi finalizate în cel mult doi ani de zile. În altă ordine de idei, săptămâna viitoare aşteptăm să primim hotărârea CJ Satu Mare cu privire la trecerea drumului Satu Mare – Odoreu – Medieşu Aurit – Apa, la Compania Naţională de Drumuri. Urmează apoi o Hotărâre de Guvern în urma căruia acest drum va fi luat în subordinea Ministerului Transporturilor după care va fi reabilitat. Urmează apoi licitarea traseului Carei – Tăşnad. În ceea ce priveşte şoseaua ce leagă Livada de Negreşti-Oaş, aici mai avem de aşteptat având în vedere faptul că acel drum este din beton şi necesită un alt tratament în vederea reabilitării”.
Ministrul Silaghi a vorbit şi despre privatizarea TAROM. „Vineri (28 septembrie) au avut loc un număr de cinci interviuri pentru desemnarea noului manager al companiei. Mâine (1 octombrie), vor avea loc alte cinci interviuri. Toţi candidaţii intervievaţi sunt străini cu experienţe extrem de vaste în ceea ce priveşte redresarea companiilor de aviaţie”.