Reabilitarea Teatrului de Nord va începe doar în 2013

Lucrările de reabilitare și modernizare a Teatrului de Nord Satu Mare vor începe cel mai devreme în primăvara lui 2013 și nu în acest an așa cum era prevăzut inițial. Potrivit directorului instituției de cultură sătmărean, Andrei Mihalache ”sunt niște termene legale de înaintarea caietelor de sarcini și de organizare a licitațiilor. Toate acestea puse cap la cap nu îngăduie începerea lucrărilor mai devreme de luna martie, anul viitor. Nu sunt specialist dar, chiar dacă totul ar fi pus în ordine până în decembrie, lucrările nu ar putea fi demarate în cursul iernii”.

În consecință, spectacolele programate pentru stagiunea 2012-2013 vor fi jucate pe scenele Teatrului de Nord și a Sălii ”Studio”. ”Ce va fi după aceea? Vom vedea”, spune Mihalache.

Vă reamintim că lucrările de reabilitare a teatrului vor fi realizate cu finanțarea obținută de Primăria municipiului Satu Mare prin Programul Operațional Regional, Axa Regenerare Urbană. Contractul de finanțare pentru reabilitarea și modernizarea Teatrului de Nord a fost semnat pe data de 12 aprilie 2012, de către fostul ministru al Dezvoltării Regionale și Turismului, Cristian Predescu și Iuliu Ilyes, fostul edil-șef al municipiului, reședință de județ. Valoarea totală a proiectului este 14.154.000 lei din care peste 10.908.000 lei reprezintă finanțarea nerambursabilă.

Potrivit contractului, durata de implementare a proiectului este de 24 luni de la adjudecarea licitației, iar lucrările vor consta în refacerea finisajelor superioare la sala de spectacole și spațiile destinate publicului, înlocuirea centralei termice, respectiv refacerea și amenajarea căilor de acces din jurul clădirii teatrului.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.