Traian Băsescu se întoarce la Cotroceni

Voinţa democratică exprimată de români la referendum a fost înfrântă. Judecătorii politici de la CCR au invalidat referendumul pe motiv că nu a fost întrunit cvorumul.

Decizia privind invalidarea referendumului a fost luată cu 6 voturi pentru şi 3 împotrivă, ceea ce înseamnă că unul dintre judecătorii numiţi de partidele care compun USL a trecut de partea lui Băsescu.

Soarta românilor s-a decis în mai puţin de trei ore. Atât a durat şedinţa CCR.

Băsescu se întoarce astfel la Cotroceni la masa verde, împotriva voinţei majorităţii românilor care s-au exprimat clar la referendum.

La auzul verdictului, câţiva dintre sutele de protestatari aflaţi în faţa sediului CCR au început să plângă. Oamenii au spus că vor merge în Piaţa Universităţii unde vor continua protestul până când Traian Băsescu va demisiona.

UPDATE Comunicatul dat publicităţii de Curtea Constituţională. Au ignorat complet cifrele trimise de Guvern!

“În ziua de 21 august 2012, Plenul Curţii Constituţionale, învestit în temeiul art.146 lit.i) din Constituţia României şi al art.46-47 din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, cu majoritatea de voturi prevăzută de art.47 alin.(1) din Legea nr. 47/1992, a hotărât :

«1. Constată că procedura pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului naţional din data de 29 iulie 2012 pentru demiterea Preşedintelui României, domnul Traian Băsescu, a fost respectată.

2. Confirmă rezultatele referendumului naţional din data de 29 iulie 2012 comunicate de Biroul Electoral Central şi constată că din totalul de 18.292.464 de persoane înscrise în listele electorale permanente au participat la vot 8.459.053 de persoane (46.24 %), din care 7.403.836 (87.52 %) au răspuns „DA” la întrebarea „Sunteţi de acord cu demiterea Preşedintelui României?”, iar 943.375 (11.15 %) au răspuns „NU”.

3. Constată că la referendum nu au participat cel puţin jumătate plus unul din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente, pentru ca referendumul să fie valabil în conformitate cu prevederile art.5 alin.(2) din Legea nr.3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului.

4. La data publicării prezentei hotărâri în Monitorul Oficial al României, Partea I, încetează interimatul domnului George – Crin Laurenţiu Antonescu în exercitarea funcţiei de Preşedinte al României.

5. De la data publicării prezentei hotărâri în Monitorul Oficial al României, Partea I, domnul Traian Băsescu îşi reia exercitarea atribuţiilor constituţionale şi legale de Preşedinte al României.

Prezenta hotărâre se prezintă Camerei Deputaţilor şi Senatului, întrunite în şedinţă comună.
Hotărârea este definitivă şi general obligatorie şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi în presă.»

cotidianul.ro

11 Comentarii la "Traian Băsescu se întoarce la Cotroceni"

    Leave a Reply

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.