Planul de Dezvoltare al Regiunii Nord-Vest pentru perioada 2014-2020, în atenţia oficialităţilor

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Satu Mare, Adrian Ştef a participat astăzi, 20 august, la prima întâlnire de lucru a Comitetului Executiv pentru elaborarea Planului de Dezvoltare al Regiunii Nord-Vest pentru perioada 2014-2020.

Reuniunea a fost organizată de către Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Vest (ADR Nord-Vest), la sediul său din Rădaia. La întâlnire au luat parte reprezentanţi ai CJ şi ai Instituţiilor Prefectului din nordul Transilvaniei.

În cadrul şedinţei au fost prezentate priorităţile Uniunii Europene pentru perioada 2014-2020, stadiul proiectelor cu finanţare nerambursabilă prin fonduri structurale implementate de către autorităţile publice locale în Transilvania de nord până la ora actuală, precum şi procesul de pregătire a portofoliilor de proiecte pentru 2014-2020.

Membrii Comitetului Executiv au fost informaţi de faptul că numai autorităţile publice locale din Transilvania de nord implementează 213 proiecte beneficiare a peste 2,71 miliarde lei finanţare nerambursabilă din fonduri structurale (proiectele finanţate prin Planul Naţional de Dezvoltare Rurală nu au fost analizate, fiind finanţate prin Politica Agricolă Comună). Dintre acestea, 133 sunt finanţate prin Programul Operaţional Regional implementat prin intermediul ADR Nord-Vest.

Claudiu N. Coşier, directorul general al agenţiei, a insistat asupra necesităţii pregătirii unui portofoliu de proiecte care să conţină investiţii cu impact major asupra comunităţii regionale şi în concordanţă cu priorităţile europene pentru perioada 2014-2020. De asemenea, directorul general a recomandat alcătuirea unor grupuri de lucru pentru planificare la nivel judeţean care să asigure corelarea cu nivelul regional.
Comitetul Executiv pentru elaborarea Planului de Dezvoltare al Regiunii Nord-Vest are rolul de a coordona la nivel judeţean procesul de planificare regională pentru Transilvania de nord pentru următoarea perioadă de programare: 2014-2020.

6 Comentarii la "Planul de Dezvoltare al Regiunii Nord-Vest pentru perioada 2014-2020, în atenţia oficialităţilor"

    Leave a Reply

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.