Pedelistele hotărâte să se implice activ în politică

Femeile democrat-liberale sunt hotărâte să se implice mai mult decât până în prezent, în viaţa politică a ţării. Mai mult decât atât, acestea au gândit şi o serie de măsuri cu privire la relansarea economică a României care se vor regăsi în programul de guvernare al partidului.

Anunţul a fost făcut astăzi, 14 august, în cadrul unei conferinţe de presă organizate la sediul organizaţiei judeţene a partidului. La întâlnirea cu presa au participat prim-vicepreşedintele organizaţiei naţionale a femeilor democrat-liberale, Andreea Paul respectiv preşedinţii organizaţiilor de femei: Mihaela Suciu (Cluj), Florica Chintovan (Bihor), Sanda Farcaş (Maramureş) şi Laura Bota (Satu Mare).

În cadrul conferinţei de presă pdl-istele s-au axat pe problemele din agricultură şi sănătate, propunând şi anumite soluţii pentru relansarea acestor domenii de activitate.

În viziunea politicienelor PD-L, o relansare a agriculturii ar fi posibilă prin acordarea unui sprijin fermierilor, asocierea acestora şi nu în ultimul rând prin promovarea agriculturii ecologice. În sănătate, femeile PD-L consideră că ar trebui urmate măsurile anti-fraudă luate de guvernele Boc şi Ungureanu.

Totodată, femeile PD-L au lansat o serie de acuze la adresa noii puteri, considerând-o răspunzătoare pentru imaginea pe care o are în prezent România pe plan mondial.

9 Comentarii la "Pedelistele hotărâte să se implice activ în politică"

    Leave a Reply

    Your email address will not be published.

    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.