Şmenar timişorean prins de poliţiştii sătmăreni

Un timişorean de 48 de ani a fost reţinut pentru 24 de ore de către poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale, fiind suspectat de comiterea infracţiunii de înşelăciune. Din probele administrate de poliţişti în cauză a rezultat că Liviu C., din Timişoara, a înşelat trei sătmărence prin efectuarea schimbului valutar folosind metoda cunoscută sub denumirea de “şmen”.

Cele trei femei, având vârste cuprinse între 40 şi 50 de ani, au fost abordate în faţa unei case de schimb valutar din municipiu de către suspect, acesta invocând că are o ofertă mai avantajoasă. În final însă, contraoferta le-a adus părţilor vătămate un prejudiciu de 8.540 lei, sumă ce a fost recuperată integral în urma anchetei declanşate de poliţişti.
În cursul zilei de azi, 02 august a.c., suspectul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.

Un Comentariu la "Şmenar timişorean prins de poliţiştii sătmăreni"

    Leave a Reply

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.