Tragedia a avut loc astăzi, 31 iulie, la câteva minute după ora 12.00. Victima, un motociclist de 26 de ani a fost lovit de un tractor.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Satu Mare, Roxana Cristea ”tragedia a avut loc pe raza localității Drăgușeni. Tractoristul, un bărbat de 45 de ani din Drăguşeni s-a angajat în efectuarea unui viraj la stânga fără a acorda prioritate de trecere motocicletei conduse din sens opus de Mircea M., de 27 de ani, din Tăşnad, acesta din urmă pierzându-şi viaţa în urma impactului.
Din surse din cadrul STPF Satu Mare am aflat că victima Mircea M. a fost polițist de frontieră. Totuşi purtătorul de cuvânt al Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Satu Mare, Oana Totorean nu a fost în măsură să ne confirme informația. Potrivit acesteia: ”și eu am auzit despre accidentul de la Drăgușeni. De asemenea, am auzit că victima ar fi fost polițist de frontieră la Halmeu dar nici eu nu știu cu siguranță”.