Cu toate că procentul de promovabilitate de 39,83% înregistrat în județul Satu Mare la sesiunea iunie-iulie a Bacalaureatului din acest an ne dă mult de gândit cu privire la nivelul de pregătire al elevilor, notele obținute de absolvenții unor licee vin să aducă o rază de speranță transmițând un mesaj cât se poate de clar: ”Cu o pregătire adecvată se poate obține notă de trecere la Bacalaureat”.
Dacă ar fi să facem un top al liceelor cu cea mai ridicată rată de promovabilitate la Bacalaureat din județ, trebuie spus că cel mai bine plasat în rândul școlilor sătmărene este Colegiul Național ”Mihai Eminescu”. Din cei 189 de absolvenți înscriși la Bacalaureat doar 8 candidați nu au reușit să treacă de examenul maturității. Dacă este să facem un studiu pur statistic, mai trebuie precizat că procentul de promovabilitate la acest colegiu este de 95,76%. Cei mai bine pregătitiți elevi au fost Petra Fulvia Lohan și Paul Sorinca care au obținut media de 9,93.
Pe locul secund în ceea ce privește rata promovabilității la sesiunea din vară a Bacalaureatului se situează Colegiul Național ”Ioan Slavici”, unde 88,58% dintre candidați au reușit să treacă cu bine de examenul maturității. De altfel aici am întâlnit și singura medie de 10 din județ obținută de Diana Veronica Feier.
Pe lista liceelor de elită se situează și Colegiul Național ”Doamna Stanca” unde 75,46% dintre candidații înscriși au reușit să treacă cu bine de probele de la Bacalaureat. A doua cea mai bună medie din județ a fost obținută la Liceul Teoretic German “Johan Ettinger” de către binecunoscuta pictoriță sătmăreană Luciana Tămaș (9,96).
Dar avem și rezultate care ne dau de gândit. Spre exemplu, la Grup Școlar Ardud doar un singur candidat din 20 a reușit să treacă cu bine de Bacalaureat, cu media de 6,81. Situația nu este cu mult mai strălucită nici la Grup Școlar ”George Barițiu” din Livada unde din cei 97 de candidați înscriși doar 5 au reușit să promoveze Bacalaureatul. Aceștia au obținut note cuprinse între 6,23 și 7,35.
La Grup Școlar ”Ioniță G. Andron” din Negrești Oaș, cea mai mare medie de promovare este de 8,96. Din cei 192 de candidați înscriși, doar 40 au reușit să obțină note de trecere în vreme ce 37 nu s-au prezentat la examen.
3 Comentarii la "Colegiul Național ”Mihai Eminescu” în fruntea liceelor sătmărene"