Evenimentul internațional ”Alergarea pentru Armonie Mondială” va ajunge în zilele de 30 iunie-1 iulie și în județul Satu Mare. Potrivit directorului executiv al Direcției Județene pentru Tineret și Sport Satu Mare, Alexandru Contraș, alergătorii vor intra în țară pe la Borș de unde se vor îndrepta spre Oradea, Zalău și Satu Mare.
La evenimentul din acest an participă alergători din 49 de țări iar traseul total stabilit este de aproximativ 25.000 km. ”Primii alergători au pornit pe 23 februarie 2012 din Portugalia iar evenimentul internațional se va termina pe 7 octombrie la Viena. Țara noastră participă pentru prima dată la un asemenea eveniment și sperăm să atragă cât mai mulți alergători”, a declarat Contraș.
Potrivit interlocutorului participanții vor intra în țară pe la Borș de unde se vor îndrepta spre Oradea, Zalău, Satu Mare, Sighetu Marmației, Iacobeni, etc. ”Vor ajunge al Satu Mare pe 30 iunie și sperăm să fie întâmpinați de oficialități iar itinerariul stabilit să fie asigurat de către organele de ordine. Vor face o vizită la Sala de Scrimă iar apoi în Centrul Vechi al orașului. Vor fi cazați la internatul Liceului cu Program Sportiv iar a doua zi vor alerga mai departe”.
Inițiatorul acestui eveniment este Sri Chinmoy (1931-2007), atlet și promotor al păcii, De la înființarea ei în 1987 ”Alergarea pentru Armonie Mondială” a trecut prin 140 de țări și potrivit statisticilor în fiecare an se alătură ”Ștafetei” un milion de oameni transmițând din mână în mână torța dar și speranțele lor într-o lume mai bună.