Centrul permanent de formare Biblionet din cadrul Bibliotecii Județene Satu Mare organizează în perioada 6-12 iunie, un curs gratuit de inițiere în Internet și utilizare a echipamentelor IT. De acest curs beneficiază cinci membri din comunitate, instruiți de către cei doi traineri Raluca Istrate și Bianca Ciceo.
”Acest curs reprezintă ABC-ul utilizării computerului și a navigării pe Internet și este primul dintr-o serie de astfel de forme de instruire. Biblioteca Județeană Satu Mare intenționează să organizeze în viitor și alte cursuri gratuite pentru cei interesați având în vedere faptul că mulți din membrii comunității noastre nu știu să utilizeze echipamentele IT și să se informeze apelând la resursele oferite de Internet. În acest fel, biblioteca publică oferă cursanților oportunitatea de a deveni ”cetățeni ai lumii cibernetice”, contribuind în mod esențial la dezvoltarea abilităților de comunicare cu lumea prin intermediul computerului și a mediului virtual”, a declarat Raluca Istrate, bibliotecar-trainer.
Prin Programul Național Biblionet, Biblioteca Județeană Satu Mare a fost dotată cu 18 calculatoare conectate la Internet, 11 laptop-uri și alte echipamente IT de ultimă generație.