Luni, 4 iunie, polițiștii rurali au intervenit în vederea aplanării unor scandaluri, identificând persoanele implicate și efectuând cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de ultraj contra bunelor moravuri și loviri sau alte violențe.
Un asemenea incident, având drept consecință tulburarea liniștii și ordinii publice, s-a înregistrat luni la un bar din localitatea Tiream, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Petrești intervenind de urgență alături de jandarmi pentru aplanarea conflictului izbucnit între doi bărbați de 38 și 33 de ani, ce a degenerat în exercitare de violențe.
Polițiștii au stabilit că Ștefan V., de 38 de ani, din Tiream, pe fondul consumului de alcool și a unor discuții contradictorii, l-a lovit cu pumnul în față pe Vinetu M., de 33 de ani, din aceeași localitate, a răsturnat o masă din local și a spart mai multe sticle de bere, proferând injurii și amenințări.
Suspectul este cercetat de polițiști sub aspectul comiterii infracțiunilor de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice, precum și pentru lovire sau alte violențe.
Și polițiștii Secției 6 Tășnad Poliție Rurală anchetează condițiile în care un bărbat de 50 de ani, din Racova, a fost agresat, leziunile ce i-au fost acuzate impunând transportarea cu ambulanța la spital. Din cercetările efectuate a rezultat că și în acest caz violențele au fost exercitate pe fondul consumului de alcool, unul dintre agresori fiind chiar fratele victimei.
Cei doi frați s-au certat pentru un telefon mobil, în discuții a intervenit și Viorel S., de asemenea, din localitatea Racova, care a exercitat și el violențe asupra victimei. Pe numele celor doi suspecți, Patrițiu R. și Viorel S., polițiștii au întocmit acte premergătoare începerii urmăririi penale pentru loviri sau alte violențe.