La Spitalul Judeţean din Satu Mare a avut loc prima intervenţie de chirurgie vasculară. Cel care a efectuat operaţia este prof. as. dr. Galajda Zoltan, medic specialist în chirurgie cardiacă şi vasculară, şeful Clinicii Universitare de Chirurgie Cardiacă şi Vasculară din Debrecen – Ungaria. În data de 30 mai a.c., într-o conferinţă de presă organizată împreună cu Csehi Arpad – preşedintele Consiliului Judeţean şi Adrian Marc, managerul Spitalului Judeţean, acesta a anunţat că a decis să opereze şi la Satu Mare. Cu atât mai mult cu cât, compartimentul de Chirurgie Vasculară din cadrul spitalului este dotat cu aparatură de înaltă performanţă, comparabilă cu aceea pe care medicul Galajda Zoltan o deţine în clinica sa din Debrecen.
Marţi, 5 iunie, cu prilejul unei întâlniri cu ziariştii, prof.as.dr. Galajda Zoltan a anunţat că a efectuat deja la Spitalul Judeţean din Satu Mare prima intervenţie de chirurgie vasculară. Operaţia, denumită intervenţie vasculară pentru sindrom cap superior, a fost efectuată duminică, 3 iunie, a durat aproximativ o oră şi jumătate, iar pacienta, Alexandra Măgură în vârstă de 25 ani, este din Bucureşti. Iniţial, Alexandra a fost operată în anul 2010 la Clinica Universitară din Debrecen pentru o malformaţie congenitală a valvei mitrale, cu o mare insuficienţă consecutivă a acesteia. Operaţia, deosebit de complexă, efectuată cu succes cu doi ani în urmă, prevedea ulterior încă o intervenţie chirurgicală vasculară, care ar fi urmat să aibă loc tot în Ungaria. Deoarece Compartimentul de Chirurgie Vasculară din cadrul Spitalului Judeţean are toate dotările şi condiţiile necesare, operaţia a fost efectuată la Satu Mare, iar marţi, la conferinţa de presă a participat şi Alexandra Măgura Dacă ar fi fost operată la Debrecen, pacienta ar fi trebuit să plătească până la 300.000 forinţi, echivalentul a circa 1.200 de euro. Prof. as.dr.Galajda Zoltan a fost asistat de şeful secţiei Chirurgie din cadrul Spitalului Judeţean, medicul Alexandru Barabasi şi de anestezistul Papp Csaba, sătmărean, în prezent medic anestezist la Clinica Universitară din Debrecen.
Atât managerul Adrian Marc, cât şi medicii Galajda Zoltan, Papp Csaba şi Alexandru Barabasi, dar şi Alexandra, bucureşteanca operată la Satu Mare, au vorbit din nou despre şansele pe care le au acum sătmărenii suferinzi de inimă care necesită intervenţii chirurgicale pentru care până acum, dacă aveau noroc şi bani, le puteau efectua doar în străinătate sau în centrele universitare din România. Alexandra Măgura, pacienta deja operată, care se va întoarce în Bucureşti complet refăcută peste câteva zile, este un prim exemplu. Intervenţiile chirurgicale vasculare vor continua la Spitalul Judeţean din Satu Mare, medicul Galajda Zoltan având deja o lungă listă de aşteptare.
3 Comentarii la "Alexandra Măgura – prima operată pe inimă la Spitalul Judeţean Satu Mare"