Începând de astăzi, 1 iunie, copiii din comuna Odoreu au un spaţiu de joacă modern. Este vorba despre un părculeţ reabilitat şi dotat potrivit standardelor europene.
Spaţiul de joacă a fost inaugurat astăzi, cu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului. La eveniment au fost prezenţi senatorul social-democrat Valer Marian, candidatul USL pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Satu Mare, Adrian Ştef, directorul Bibliotecii Judeţene, Mircea Ardelean, fostul deputat PSD, Mihaela Rusu, primarul comunei Odoreu, Dumitru Pop dar şi părinţi şi bunici împreună cu copiii, adevăraţii beneficiari ai investiţiei. De ziua lor, micuţii au fost răsplătiţi cu dulciuri de către primarul Dumitru Pop.
Cu această ocazie preotul ortodox din Odoreu, Flaviu Meghişan a oficiat o scurtă slujbă religioasă după care a sfinţit locul de joacă al micuţilor. Potrivit edilului-şef al comunei Odoreu, lucrările de reabilitare a spaţiului de joacă au fost demarate la începutul acestui an, iar valoarea investiţiei a fost de 45.000 lei, sumă alocată integral din bugetul local al comunei.