Crearea de locuri de muncă, construirea de locuințe ieftine dar și izolarea termică a blocurilor sunt doar câteva dintre proiectele care se regăsesc în programul candidatului USL pentru funcția de primar al municipiului Satu Mare, dr. Dorel Coica. Acesta și-a prezentat programul astăzi, 28 mai, în cadrul unei conferințe de presă organizate la sediul USL Satu Mare.
La întâlnirea cu ziariștii au mai fost prezenți viceprimarul municipiului Satu Mare, Adrian Albu, directorul Colegiului Național ”Mihai Eminescu”, Ioan Pop, dr. Dumitru Fanea, dar și tineri din cadrul USL Satu Mare.
”În programul meu pentru Satu Mare am prevăzut crearea unui fond de dezvoltare din veniturile Primăriei care să fie dedicat proiectelor care conduc la crearea de locuri de muncă în municipiul Satu Mare. La fel de important este și atragerea de investitori prin oferirea de facilități direct proporționale cu valoarea investiției și cu numărul de locuri de muncă create. Construirea de locuințe ieftine pentru tineri, chiar dacă am fost criticați de alți candidați, este un lucru necesar pentru municipiul Satu Mare. Acest proiect funcționează cu succes la Constanța, unde a fost pus în aplicare de primarul Radu Mazăre. Izolarea termică a blocurilor este un alt punct extrem de important din programul meu precum și al USL pentru Satu Mare. Primăria va realiza o schemă progresivă de finanțare a lucrărilor de reabilitare termică a blocurilor, prin raportare la veniturile locatarilor. Cu acordul proprietarilor, Primăria va încheia parteneriate cu întreprinzătorii privați care, în schimbul mansardării teraselor, vor realiza izolarea termică în regim gratuit. Un asemenea proiect de mansardare funcționează cu succes la Baia Mare și Zalău. Nu este o rușine să preluăm proiecte care în alte orașe și zone ale țării funcționează și să căutăm soluții pentru a le aplica și la Satu Mare”, a declarat dr. Dorel Coica.
Totodată, dr. Dorel Coica a făcut referire și la primele măsuri luate de Guvernul Ponta în ceea ce privește reîntregirea pensiilor și salariilor deoarece ”USL face ceea ce promite și promite ceea ce poate să facă”, a conchis candidatul USL pentru funcția de primar al municipiului Satu Mare.
În luarea de cuvânt profesorul Ioan Pop s-a referit la discrepanța care există între cererea pieței sătmărene cu privire la locurile de muncă și oferta școlilor sătmărene. ”Atunci când vom lua Primăria, și îl vom avea primar pe candidatul nostru dr. Dorel Coica, va trebui să acordăm o atenție deosebită educației. De asemenea, vom avea grijă de centrul istoric al orașului. Satu Mare are o arhitectonică deosebită dar nu este pusă în valoare. Vorbesc aici de clădiri cu o mare încărcătură istorică precum: Teatrul de Nord, Filarmonica sau Hotelul Dacia. La acesta din urmă există probleme mari. Nu vom uita nici asociațiile culturale din Satu Mare care trebuie introduse în circuitul cultural național”.
Dr. Dumitru Fanea s-a axat pe necesitatea unei secții de cardiologie intervențională deoarece ”noi aici la Satu Mare nu putem trata un infarct, spre exemplu. Dacă apare un asemenea caz, trebuie să chemăm elicopterul și atunci, scapă cine poate. Ne vom implica în înființarea unei asemenea secții”.
Szmutku Kinga și Szilagyi Eniko au vorbit despre numeroasele proiecte adresate tinerilor și problemelor cu care aceștia se confruntă și care se regăsesc în programul dr. Dorel Coica, motiv pentru care au ales să se alăture USL Satu Mare.
În cadrul aceleiași conferințe de presă dr. Dorel Coica a răspuns provocărilor lansate de actualul primar și candidat din partea UDMR pentru un nou mandat de edil-șef al municipiului Satu Mare, Iuliu Ilyes. Potrivit dr. Coica
”cu tot respectul pentru domnul primar Ilyes, eu nu îmi fac programul electoral după cum doreşte dânsul. Eu îmi fac programul după cum am stabilit cu sătmărenii. Am un calendar cu întâlniri deja anunţate în diverse cartiere, pe zile şi pe ore. Nu îmi permit să anulez o întâlnire cu sătmărenii ca să merg să mă duelez cu domnul Ilyes.
În plus, cu tot respectul, treaba asta cu duelul mi se pare un lucru foarte neserios. Invitaţiile la duel erau în romanele lui Alexandre Dumas, cu cei trei muşchetari. Eu nu mi-am propus să fac astfel de gesturi de paradă în această campanie.
Dacă dânsului îi place treaba asta cu duelul, trebuia să se dueleze cu Emil Boc şi Marko Bela atunci când au tăiat salariile şi pensiile sătmărenilor. Pe ei trebuia să-i ia la rost la TV, nu pe mine, pentru că nu eu am fost la Putere în aceşti ani.
Iar eu i-am mai spus domnului Ilyes:
1) Nu mie trebuie să-mi răspundă de ce nu a reacţionat în niciun fel când colegii săi din UDMR au tăiat salariile şi au luat abuziv banii din pensii.
2) Nu mie trebuie să-mi răspundă de ce nu a făcut nici o locuinţă în opt ani de mandat.
3) Nu mie trebuie să-mi răspundă de ce dânsul ca reprezentant al acestei comunităţi nu a făcut nimic pentru principala problemă a comunităţii: locurile de muncă.
Toate aceste răspunsuri trebuie să le dea sătmărenilor.
Am mai spus: domnul Ilyeş nu mai e în faza de a pune întrebări. Dânsul trebuie să dea răspunsuri. Dânsul trebuie SĂ RĂSPUNDĂ!
Dânsul a fost la Putere şi la nivel naţional, cu Guvernul PDL-UDMR, şi aici în Satu Mare. Aşadar dânsul nu are ce întrebări să pună. Dânsul trebuie să dea răspunsuri.
Dânsul trebuie să răspundă pentru lucrurile rele care s-au întâmplat în ultimii ani şi pentru lucrurile bune care nu s-au întâmplat în mandatele sale”.
În cea de-a treia parte a conferinței de presă, alături de dr. Dorel Coica a venit un fost membru al PD-L Satu Mare, Gavril Tămășan, care a declarat că ”până azi dimineață (28 mai) am fost membru PD-L, însă m-am înscris în USL deoarece cred în proiectele propuse de această alianță și cred în dr. Coica. Ar fi timpul ca domnul Ilyes să lase pe altcineva mai bun și mai priceput ca el, ca să administreze orașul”.
În încheiere, dr. Dorel Coica a invitat toți sătmărenii la vot, indiferent de etnie, pe data de 10 iunie ”deoarece în USL sunt atât români cât și maghiari. Noi avem proiecte pentru toți, nu doar pentru sătmărenii români sau doar pentru cei maghiari. Eu vreau să fiu primarul tuturor sătmărenilor. USL are proiecte pentru Satu Mare, proiecte care sunt aplicabile și care vor duce la dezvoltarea acestui oraș”.
Un Comentariu la "Dr. Dorel Coica și-a prezentat ”Programul pentru Satu Mare”"