Locurile speciale pentru candidații romi se vor aloca peste numărul de locuri acordate prin planul de școlarizare, în limita a 1-2 locuri suplimentare la clasă. Cererile pentru înscrierea pe locurile speciale pentru romi vor fi înregistrate la secretariatul școlii în care învață elevii romi din clasa a VIII-a, după care vor fi aduse la secretariatul sediului Inspectoratului Școlar Județean Satu Mare sau inspectorului școlar Simona Sălăgean până la data 25 iunie. Orice cerere depusă după această dată nu mai este luată în considerare.
Elevii romi care candidează pentru ocuparea locurilor alocate distinct trebuie să prezinte la înscriere următoarele acte: o recomandare scrisă din partea președintelui unei organizații civice sau politice a romilor, legal constituită, prin care se atestă apartenența acestora la etnia romilor; cererea de înscriere; cartea de identitate; certificatul de naștere, în copie legalizată; adeverință cu notele și media generală; foaia matricolă (cu calculul mediei generale) și fișa medicală.
În perioada 6-8 iulie 2012, Comisia județeană de admitere, asigură repartizarea candidaților romi care au depus cereri până la data menționată, pe locurile speciale, în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere în baza opțiunilor exprimate de candidați. Repartizarea se va face în ședință publică.