Apă potabilă în Lelei şi Nadişu Hododului


Preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, Csehi Arpad, s-a întâlnit duminică, 20 mai, cu locuitorii localităţii Lelei, după încheierea liturghiei de la Biserica Reformată.
La întâlnire, preşedintele Csehi a informat cetăţenii că în cursul săptămânii trecute primarul comunei Hodod, Balogh Ferenc, a semnat la Bucureşti contractul de finanţare pentru introducerea apei în satele Lelei şi Nadişu Hododului, prin care problema cea mai mare a locuitorilor, asigurarea apei potabile va fi rezolvată.

Preşedintele Consiliului Judeţean a precizat că în această săptămână va fi iniţiată procedura de licitaţie, iar dacă totul decurge conform planului, până la Crăciun locuitorii vor avea apă în gospodării.

În anul 2008, Csehi Arpad l-a rugat pe protopopul reformat Nagy Sandor să candideze la Consiliul Judeţean pentru a reprezenta zona Hododului şi Biserica Reformată, mărturisind că acest lucru nu a fost uşor, însă vocea reprezentantului comunităţii locale s-a făcut auzită la fiecare şedinţă a administraţiei judeţene.
Un alt proiect implementat cu succes a fost modernizarea drumului spre Lelei. În urmă cu 4 ani drumul respectiv era într-o stare deplorabilă dar problema a fost rezolvată.
Candidatul UDMR la un nou mandat la şefia Consiliului Judeţean, Csehi Arpad, le-a spus localnicilor că trebuie să fie uniţi şi în data de 10 iunie dacă vor să fie reprezentanţi cu cinste la nivel judeţean.

Primarul Balogh Ferenc a spus că acum votul unitar este foarte important şi pe plan local, existând pericolul ca sub o altă administraţie să fie periclitat proiectul de 500.000 de euro pentru introducerea apei potabile. Guvernul acordă finanţarea proiectului, însă un procent de 15%, reprezentând 150.000 de lei trebuie să reprezinte contribuţia locală, în cazul de faţă putând fi asigurată doar prin alocare de la Consiliul Judeţean.

Csehi Arpad a afirmat că şi în următorii 4 ani trebuie pus un accent pe zona Hodod, existând posibilitatea înfiinţării unei staţii SMURD la Supur sau Acâş, pentru ca serviciile medicale de urgenţă să fie asigurate cât mai rapid.

„Trebuie să ne pregătim pentru orice, dar unitatea este singura cale viabilă, altfel riscăm să rămânem fără reprezentativitate” – a afirmat Csehi Arpad.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.