Finanţare europeană pentru trei şcoli din judeţul Satu Mare


La Zalău s-a desfăşurat marţi, 15 mai, şedinţa Consiliului pentru Dezvoltare Regională (CDR) Nord-Vest, întâlnire la care au fost prezenţi din partea judeţului Satu Mare, Pataki Csaba, împuternicit din partea preşedintelui Consiliului Judeţean Satu Mare, Csehi Árpád, Kovács Eugen – primarul municipiului Carei şi Veron Andrei – primarul oraşului Tăşnad.

Cu prilejul şedinţei CDR N-V a fost aprobat raportul anual al Agenţiei de Dezvoltare Regională (ADR) Nord-Vest pe anul 2011, prezentarea stadiului implementării Programului Operaţional Regional (POR), precum şi realocarea unor fonduri economisite în cadrul programului.

În cadrul POR în regiunea de Nord-Vest, 106 proiecte au fost implementate, având ca rezultate 5672 elevi care învaţă în şcoli reabilitate, 760 persoane beneficiază de servicii mai bune în unităţile medicale modernizare, 778 de beneficiari ai centrelor sociale, 362 de locuri de muncă înfiinţate de cele 77 de microîntreprinderi care a finalizat proiectele. În 2011 au fost aplicate corecţii financiare în implementarea proiectelor, în valoare de 18 milioane de euro. În urma acestor corecţii, asimilate în urma economiilor rezultate la finalizarea proiectelor, ADR Nord-Vest a solicitat finanţarea unor proiecte din lista de rezervă, pentru a nu se pierde banii, iar la nivelul regiunii să se realizeze absorbţia întregii sume alocate.

În acest context, având în vedere economisirea a aproximativ un milion de euro (4,1 milioane de lei) pe domeniul 3.3 – „Îmbunătăţirea dotării cu echipamente a bazelor operaţionale pentru intervenţii în situaţii de urgenţă”, ADR Nord-Vest a propus realocarea acestor fonduri la unul dintre celelalte domenii de finanţare din cadrul axei 3 – “Îmbunătăţirea infrastructurii sociale”. Membri CDR au aprobat acestă realocare pentru finanţarea a trei proiecte de investiţii pentru şcoli din judeţul Satu Mare. Este vorba despre “Reabilitare şcoală cu clasele I-VIII în loc. Dorolţ, com. Dorolţ, judeţul Satu Mare” (beneficiar comuna Dorolţ, Satu Mare, în valoare de 1,5 milioane de lei), “Implementarea măsurilor de eficienţă energetică la şcoala cu clasele I-VIII, Ion Creangă din municipiul Satu Mare” (beneficiar Primăria municipiului Satu Mare, în valoare de 1,7 milioane de lei) şi “Îmbunătăţirea calităţii infrastructurii şi a procesului educaţional în comuna Hodod prin extinderea şi dotarea Şcolii Wessellenyi” (beneficiar Consiliul Local Hodod, în valoare de 1,2 milioane de lei).

De asemenea, în cadrul şedinţei, CDR Nord-Vest a avizat şi contractele semnate în perioada 16.12.2011 – 15.05.2012 de către Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Vest, în calitate de Organism Intermediar, şi Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, în calitate de Autoritate de Management pentru Implementarea Programului Operaţional Regional 2007 – 2013. Este vorba despre 73 de contracte de finanţare în valoare de peste 300 de milioane de lei, majoritatea pentru proiecte ale microîntreprinderilor şi proiecte din cadrul axei 1 – polul de creştere, poli de dezvoltare şi centre urbane – care vizează proiectele de dezvoltare urbană ale municipiilor Satu Mare şi Carei.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.