La iniţiativa prefectului Eugeniu Avram, miercuri, 16 mai, a avut o loc o întâlnire cu Mircea Marian- preşedintele Consiliului Judeţean al Persoanelor Vârstnice Satu Mare, şi directorul executiv al Direcţiei Judeţene pentru Tineret şi Sport (DJTS) – Alexandru Contraş. Întâlnirea a avut drept scop identificarea soluţiilor prin aplicarea cărora bazinul cu apă termală din incinta fostelor Tabere Şcolare din municipiul Satu Mare să poată funcţiona în continuare pentru pensionari.
Printr-o informare emisă de trimisă de DJTS Satu Mare, prefectului i s-au adus la cunoştinţă problemele de ordin material şi financiar, dar şi de natură sanitară care ar determina imposibilitatea continuării activităţii la bazinul din fostele Tabere Şcolare. Cu menţiunea că, DJTS a fost nevoită să restricţioneze accesul tuturor persoanelor, măsură cu caracter temporar, până la remedierea problemelor majore depistate de inspectorii Direcţiei de Sănătate Publică şi identificarea unor surse de finanţare a activităţii la acel obiectiv.
După ce a ascultat punctele de vedere exprimate de Mircea Marian şi Alexandu Contraş, prefectul Eugeniu Avram i-a solicitat preşedintelui Consiliului Judeţean al Persoanelor Vârstnice să înţeleagă că orice activitate trebuie să respecte reglementările legale, iar directorului DJTS i-a cerut să prezinte cât mai repede un set de propuneri prin care, în limitele legale, să poată fi soluţionate doleanţele pensionarilor. Eugeniu Avram a subliniat faptul că este preocupat şi va acţiona astfel încât toate problemele din judeţ să fie rezolvate pentru şi în interesul cetăţenilor însă în cadrul prevăzut de legislaţia în vigoare.