Teatrul Naţional din Târgu Mureş a găzduit, duminică, 13 mai, faza finală şi gala concursului “Mediabefuto”, manifestare cu tradiţie în cadrul căreia sunt premiate cele mai bune producţii muzicale, de proză şi dans din Transilvania.
La concurs au participat şi patru soliste ale Centrului Cultural din Carei, pregatite de profesorul Szucs Jozsef: Csobot Adel, Altfater Andrea, Nagy Anita şi Vitez Julia, care s-au calificat pentru faza regională, desfăşurată anterior la Cluj Napoca, pentru faza finală, care a avut loc la Târgu Mureş, calificandu-se Csobot Adel.
În finală, Adel a interpretat piesa “Sway”, în varianta prelucrată de celebrul Michael Buble. Solista s-a bucurat atât de aprecierea publicului, cât şi de cea a a specialiştilor prezenţi la faţa locului. În urma deliberării juriului, solista Centrului Cultural din Carei a obţinut trei premii speciale: o invitaţie pentru un recital în cadrul “Festivalului Cărţii” din Cluj Napoca, un portofoliu de imagine din partea unei firme specializate şi posibilitatea participării la diferite evenimete muzicale organizate în ţară.
Totodată, juriul de specialitate şi organizatorii evenimentului de la Târgu Mureş, au acordat profesorului Szucs Jozsef premiul special pentru cel mai bun profesor îndrumător.