La invitația renumitului blues-man A.G. Weinberger, în intervalul 14-15 mai, grupul careian „In Extenso” se va afla la București unde va filma la TVR pentru o emisiune muzicală. Timpul alocat grupului careian va fi de 30 de minute şi va include piese proprii, coveruri tranpuse în variante proprii, o piesă cântată împreună cu A.G. Weinberger şi un interviu, acestea urmând a fi difuzate la sfârșitul lunii mai.
„In Extenso” are în componență trei careieni, doi băimăreni și un sătmărean: Szucs Jozsef (tobe), Bogdan Georgescu (bass), Puiu Bărnuțiu (clape), Nora Denes (voce), Mihai Goth (chitară) și Cserey Csaba (percuție).
După filmarea de la TVR, trupa va concerta vineri la Festivalul de Jazz de la Oradea, în formula lărgită cu Enyedi Zsolt.