Astăzi, 10 mai, a avut loc tragerea la sorți pentru stabilirea numărului de ordine de pe buletinele de vot a partidelor și alianțelor parlamentare respectiv a partidelor neparlamentare pentru alegerile locale din 10 iunie 2012.
Tragerea la sorți a avut loc în sala XXI din Palatul Administrativ, în prezența președintelui Biroului Electoral Județean, Cristian Moraru. Pentru scrutinul din 10 iunie s-au înscris un număr de șase partide și alianțe parlamentare (USL, PD-L, UDMR, UNPR, PSD și PNL) respectiv zece partide neparlamentare (UDSCR, PNȚCD, PPMT, PRM, PNDC, PER, PPDD, PCM, Asociația Italienilor din România – RO.AS.IT și PPLC).
La început a avut loc tragerea la sorți pentru stabilirea numărului de ordine de pe buletinele de vot a partidelor parlamentare, valabilă în toate cele 65 de circumscripții electorale din județ. Astfel, ordinea este următoarea: PD-L, PNL, PSD, UDMR, UNPR, USL. Potrivit celor declarate de Cristian Moraru ”este vorba despre ordinea de pe buletinele de vot a partidelor parlamentare însă numerotarea acestora poate să difere de la o localitate la alta. Dacă una dintre formaţiunile politice respective nu are candidaturi înregistrate într-o circumscripţie electorală, buletinele de vot vor fi tipărite fără formaţiunea respectivă, numărul de ordine al acesteia din buletinul de vot fiind ocupat de către formaţiunea imediat următoare. Ordinea extrasă este valabilă pentru toate cele 65 de circumscripții electorale atât pentru candidații la Consiliile Locale, Consiliul Județean cât și pentru candidații la funcția de primar. De exemplu, candidatul pentru funcția de primar al UDMR, dintr-o localitate oarecare va fi pe poziția pe care este UDMR-ul pe buletinul de vot. Nu mai avem altă tragere la sorți”.
Apoi a avut loc tragerea la sorți în ceea ce privește ordinea pe buletinele de vot pentru partidele neparlamentare. Astfel, după tragerea la sorți a reieșit următoarea ordine: PRM, Asociația Italienilor din România – RO.AS.IT, PER, PPDD, PPMT, UDSCR, PCM, PNDC, PNȚCD, PPLC.