Reporter: Sunteți unul dintre cei mai bine cotați antrenori de baschet din țară. Și asta nu o spun doar eu, ci o oglindesc rezultatele pe care le-ați obținut de-a lungul anilor ca tehnician al echipelor cu care ați obținut performanțe remarcabile. De unde pasiunea pentru acest sport?
Dan Fleșeriu: Pot să spun, fără a greși cu nimic, că am crescut pe terenul de baschet. Părinții mei au fost și ei antrenori de baschet așa că pasiunea pentru acest sport mi-a fost insuflată încă de acasă.

R.: Vorbiți de casă. Poate am sărit câteva etape în interviul nostru și am omis să vă întreb: unde v-ați născut și care este orașul în care ați copilărit? După câte știu nu sunteți sătmărean de origine …
D.F.: Așa este. M-am născut în Sibiu, în 1974. Este orașul în care am crescut și de care mă leagă o serie de amintiri dintre cele mai plăcute. Cum vă spuneam mai înainte, am crescut pe terenul de baschet. Și nu exagerez când vă mărturisesc acest lucru. Părinții mei mă luau cu ei la antrenamente și la meciuri, așa că, să zic așa, baschetul mi-a intrat în sânge.

R.: Observ că vorbiți cu multă pasiune despre baschet dar, să nu uităm că în copilărie ați mai practicat și un alt sport, dar vă las pe dumneavoastră să ne spuneți despre ce este vorba.
D.F.: Am practicat patinajul. Mi-a plăcut iar părinții m-au înscris la cursurile de patinaj însă nu am reușit să obțin performanță în acest sport.

R.: Cum era firesc, crescând în mijlocul sportivilor, la terminarea liceului v-ați orientat către Facultatea de Educație Fizică și Sport …
D.F.: Da, însă înainte de această facultate am urmat cursurile Colegiului de antrenori, în domeniul baschetului, apoi Facultatea de Psihologie la Universitatea ”Lucian Blaga” din Sibiu și doar mai pe urmă Facultatea de Educație Fizică și Sport. De altfel, sunt și profesor de sport. În prezent lucrez ca profesor la Liceul cu Program Sportiv din Satu Mare unde am venit cu detașare de la Sibiu.

R.: Vă propun să nu ne rupem atât de brusc de Sibiul dumneavoastră natal deoarece este orașul în care ați pus bazele și unui Club particular de baschet. Este vorba despre ”Magic Sibiu”.
D.F.: Așa este, dar înainte de a vă povesti despre ”Magic Sibiu” vreau să vă spun că lucram la CSS Sibiu, iar echipa de minibaschet de acolo am construit-o până am ajuns cu ea în Divizia A. Cea mai bună poziție pe care am obținut-o cu acea echipă a fost locul VII în Divizia A. Am antrenat echipa de fete și m-am legat foarte mult de ea. Am plecat apoi la Universitatea Cluj. Era în 2006, dacă îmi aduc bine aminte. Am antrenat echipa de acolo timp de doi ani după care m-am întors la Sibiu unde am avut o echipă de fete de Divizia A și una de băieți de Divizia B.

R.: Apoi, ați venit la Satu Mare …
D.F.: Da. Acesta este al patrulea an de când sunt la Satu Mare. Pe fetele de la CSM le cunoșteam deoarece jucam la juniori împotriva lor. Imediat după ce am venit la Satu Mare mi-am fixat niște țeluri pe care, pot să vă spun cu lipsă de modestie că în fiecare an am reușit să le depășim.

R.: În același timp ați fost și antrenorul naționalei de baschet feminin a României U18, echipă cu care ați câștigat Campionatul European U18, la Divizia B. Este o performanță meritorie care a plasat naționala noastră, în elita lumii baschetbalistice …
D.F.: După această victorie România s-a calificat în Divizia A, alături de Olanda, cealaltă finalistă a CE U18, de la Divizia B. Nu pot să nu-i amintesc pe antrenorii George Mandache și Ștefania Borș care până în primăvara lui 2010, au depus și ei o muncă imensă pentru reușitele naționalei de baschet feminin U18. Apoi, președintele Federației Române de Baschet, Carmen Tocală, a fost mereu alături de noi. Dar să nu îi uităm nici pe Laurențiu Grigoriu, maseurul echipei și pe Luceta Albu care s-a ocupat mult de pregătirea fizică și psihologică a sportivelor.

R.: Vă propun să revenim la Satu Mare, la echipa de baschet feminin a CSM-ului pe care o antrenați în prezent. Care sunt cele mai importante performanțe pe care le-ați obținut cu această echipă?
D.F.: În 2008, în primul an când am antrenat CSM Satu Mare, ne-am propus să ne clasăm în primii opt. Am terminat campionatul pe locul III. Echipa s-a închegat extrem de bine și în returul campionatului am avut nouă victorii, am pierdut două meciuri și am ajuns pe locul V. Apoi am bătut Aradul în sferturi, dar am pierdut în semifinale cu Târgoviște. Îmi amintesc că am jucat finala mică cu Alexandria, în fața căreia ne-am impus fără dificultate. În primul an am avut o jucătoare de la Sibiu, Andreea Nemeș iar în anul al doilea, tot de la Sibiu, pe Eli Pavel. Am lucrat mult cu ele la Sibiu și le cunoșteam foarte bine jocul.

R.: Cum s-a prezentat campionatul în 2010?
D.F.: A fost destul de greu dar am evoluat încă puțin. Am jucat finala mică de Cupa României unde ne-am clasat pe locul IV și tot un loc IV am obținut și în Cupa Europei Centrale. Anul trecut, în 2011, am jucat finala Cupei României și finala campionatului iar în acest an am obținut un loc III la Cupa Europei Centrale și avem în desfășurare Campionatul Diviziei A la baschet feminin.

R.: E un palmares impresionant pentru un antrenor atât de tânăr și implicit, pentru echipa pe care o antrenează …
D.F.: Mai vreau să vă spun că în acest an ne-am propus să ne clasăm în primii patru în campionat și să obținem o medalie în Cupa Europei Centrale. Vorbeați de palmaresul meu și de reușitele echipei pe care o antrenez. Dar vreau să vă spun că inițial am vrut să fiu arbitru de baschet. Am și arbitrat o vreme fiind clasat printre primii zece arbitri din țară.

R.: De ce ați renunțat la arbitraj?
D.F.: Antrenoriatul mă pasiona mult mai mult. Vă spuneam că părinții mei au fost antrenori, așa că virusul mi-a fost inoculat destul de devreme. E drept că mulți mi-au reproșat că am greșit când am ales antrenoriatul și că trebuia să rămân arbitru. Poate au dreptate. Din punct de vedere financiar cu siguranță deoarece un arbitru câștigă mult mai bine decât un antrenor. Dar important este să faci ceea ce îți place.

R.: Ce îi lipsește unei echipe ca să facă performanță?
D.F.: (zâmbește) În primul rând banii. Vedeți dumneavoastră, majoritatea cluburilor de baschet din România sunt cluburi universitare sau municipale. Noi nu avem ligă profesionistă. Patronii nu prea se implică în baschet. În cazul nostru, la Satu Mare, Primăria prin Consiliul Local este cea care susține activitatea CSM-ului, dar din punct de vedere profesional am mână liberă în pregătirea echipei. Şi acest lucru contează foarte mult.

R.: Cum a resimțit echipa de baschet a CSM-ului, plecarea lui Peter Eles?
D.F.: Cu Peter am făcut o echipă bună, iar plecarea lui la începutul acestui an (2012) s-a resimțit în ceea ce privește aducerea jucătorilor străini. Nu e vorba că aceste jucătoare ar fi prea scumpe, sau că nu ar fi de valoare, dar din păcate baschetul din România este văzut ca unul mai slab la nivelul Europei, deoarece se crede că noi avem un campionat mai puțin valoros decât cel al altor țări. Astfel încât, impresarii pentru banii cu care am putea obține jucătoare mai bune, ne oferă sportive mai slabe și acest lucru se vede apoi la nivelul rezultatelor. Desigur, noi nu avem bugetul altor echipe precum Alexandria, Aradul, Târgu Mureș sau Târgoviște care își permit să aducă jucătoare valoroase dar cu toate acestea, vedeți bine, suntem destul de bine poziționați și ne luptăm cu cele mai bune echipe din țară. De altfel, făcând așa o radiografie a jucătoarelor, Aradul, Târgoviște și noi avem cele mai de valoare jucătoare românce. În concluzie, impresariatul și finanțele joacă un rol foarte important în evoluția unei echipe. Peter era şi impresar astfel că ştia foarte bine cum decurg lucrurile şi avea o tactică aparte de a negocia pentru aducerea unor jucătoare mai de valoare.

R.: La finalul interviului vă întreb, ce hobbyuri aveți?
D.F.: Pescuitul este unul dintre pasiunile mele deși de când sunt la Satu Mare nu prea am mai fost la pescuit. În rest, nu prea am timp liber. De dimineață până pe la 14.00, sunt profesor la școală, iar apoi în fiecare după-amiază am antrenamente cu echipa de baschet. Așa că ajung doar seara acasă când nu îmi rămâne timp decât să pregătesc următorul antrenament sau meci sau să vizionez jocul echipei cu care urmează să ne confruntăm.

R.: Vă mulțumesc pentru timpul acordat.
D.F.: Și eu vă mulțumesc …