Organizaţiile municipale şi judeţene ale UDMR şi Forumului Democrat German (FDG) Satu Mare au încheiat protocoale în vederea susţinerii candidaturilor lui Csehi Arpad pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean, respectiv Iuliu Ilyes pentru cea de primar al municipiului, la alegerile locale din iunie a.c.
În cadrul unei conferinţe de presă organizate duminică, 29 aprilie, liderii județenii şi municipali ai UDMR şi FDG – Csehi Arpad, Johann Forstenheizler, Kereskenyi Gabor şi Leitner Istvan, precum şi Iuliu Ilyes – primarul municipiului Satu Mare, respectiv Keizer Ludovic, liderul FDG Carei, au prezentat obiectivele şi miza acestei colaborări, care are deja o vechime de 20 ani. Protocolul de colaborare între organizaţiile municipale ale UDMR şi FDG a fost semnat duminică, la finalul conferinţei de presă.
Cei prezenţi au declarat că în cei 20 de ani de când există, colaborarea dintre UDMR şi FDG a fost avantajoasă pentru ambele părţi, astfel că şi în acest an a fost luată decizia sprijinirii de către FDG a candidaţilor UDMR la Consiliul Judeţean şi Primăria Satu Mare, la alegerile locale care vor avea loc în luna iunie, iar FDG va avea locuri eligibile pe listele UDMR.
Preşedintele Csehi Arpad, primarul Iuliu Ilyes şi viceprimarul Kereskenyi Gabor au subliniat faptul că în baza colaborării de durată cu FDG principalii investitori străini – serioşi şi consecvenţi – din municipiu şi judeţ sunt germani, acesta fiind de altfel şi un atu important în vederea atragerii de noi investitori. Totodată, a fost menţionat faptul că, pe lângă atragerea de noi investitori, colaborarea dintre UDMR şi FDG vizează sprijinirea educaţiei în limbile materne maghiară şi germană.