„Impactul psihologic al migraţiei forţei de muncă, asupra tinerei generaţii”


Aceasta a fost tema seminarului de astăzi, 26 aprilie, organizat de USL Satu Mare în sala de conferinţe a Camerei de Comerţ.

La eveniment au participat preşedinţii organizaţiilor judeţene de femei ai PSD şi PNL, dr. Paula Mare respectiv Dorina Grunfeld, vicepreşedintele Organizaţiei Judeţene de femei a PNL Satu Mare, Anna-Maria Maruşca, preşedintele Organizaţiei Municipale a femeilor social-democrate, Eugenia Ardelean, candidatul USL la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Satu Mare, Adrian Ştef dar şi invitaţi din sferele de activitate conexe temei propuse în cadrul seminarului de astăzi.

Despre importanţa familiei ca nucleu al societăţii dar şi al rolului părinţilor în dezvoltarea armonioasă din punct de vedere psihologic a copiilor a vorbit psihologul Nicoleta Mihali. Potrivit specialistei plecarea părinţilor la muncă în străinătate are un efect negativ asupra psihicului copilului. „Copiii au nevoie de afectivitate. Au nevoie ca cineva care să le fie alături, să-i îndrume şi să-i ocrotească”, a declarat psihologul sătmărean.

Potrivit interlocutoarei statisticile dezvăluie un fapt cutremurător. În prezent, în România, un număr de 170.000 de copii şi tineri au părinţii plecaţi la muncă în străinătate. Dintre aceştia 35.000 au ambii părinţi plecaţi iar aproximativ 12.000 de copii cu vârstele cuprinse între 10 şi 14 ani, au părinţii plecaţi de cel puţin doi ani.

Despre efectul psihologic al migraţiei forţei de muncă asupra copiilor şi tinerilor a vorbit şi acad. dr. Virgil Enătescu. Psihiatrul sătmărean s-a axat mai mult pe importanţa afectivităţii asupra dezvoltării armonioase a copiilor din punct de vedere al psihicului. „Ne întrebăm de ce se sinucid atât de mulţi copii şi tineri? Din cauza lipsei de afectivitate şi din cauza abandonului. Se simt singuri, neprotejaţi, abandonaţi şi atunci nu găsesc altă soluţie decât sinuciderea. Copiii noştri au nevoie de părinţi. Nu uitaţi un lucru: staţi şi mângâiaţi-vă copiii deoarece acest lucru contează mult mai mult decât orice altceva”, a declarat în luarea de cuvânt Enătescu.

Fostul director al AJOFM Satu Mare, Doina Iura, a declarat că judeţul nostru a fost întotdeauna în topul migraţiei forţei de muncă fiind favorizată în acest sens de poziţia sa geografică. Cu toate acestea „în ultimii ani numărul sătmărenilor plecaţi la muncă în străinătate a crescut extrem de mult şi acest fenomen are repercursiuni asupra vieţii de familie”, a declarat Iura.

La sfârşitul seminarului dr. Paula Mare a invitat colegele sale din USL să se gândească şi la alte teme care ar merita să fie dezbătute în cadrul unui seminar lansând ideea organizării săptămânale a unor astfel de întâlniri.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.