23 de locatari clandestini evacuaţi din blocul CD2 de pe Ostrovului


23 de persoane care locuiau fără forme legale în blocul CD2 de pe strada Ostrovului au fost evacuate joi, 19 aprilie, în urma acţiunii de verificare a locatarilor imobilului organizate de Poliţia Municipiului, Poliţia Locală şi Inspectoratul Judeţean de Jandarmi, la iniţiativa viceprimarului Kereskenyi Gabor.

Acţiunea de joi a avut loc conform celor stabilite în data de 10 aprilie, când viceprimarul Kereskenyi, împreună cu reprezentanţii Serviciului Public de Asistenţă Socială (SPAS) şi ai celorlalte instituţii publice cu competenţe în domeniu, s-au deplasat la faţa locului în vederea soluţionării problemelor existente în zonă.

Reprezentanţii SPAS au verificat modul de respectare de către locatari a prevederilor contractelor de închiriere a locuinţelor de necesitate în privinţa componenţei familiei înscrise în contract. Au fost identificate 23 de persoane care locuiau fără forme legale în imobil, nefiind înscrise în contractele de necesitate. Aceste persoane au fost somate să părăsească locuinţele, iar titularii contractelor de închiriere au fost atenţionaţi în vederea respectării clauzelor în ceea ce priveşte interdicţia de a găzdui alte persoane în locuinţă, respectiv de-a anunţa în cel mai scurt timp SPAS cu privire la modificările intervenite în cadrul componenţei familiei. De asemenea, titularii contractelor de închiriere a locuinţelor de necesitate, în cazul cărora au fost constatate nereguli, au fost invitaţi să se prezinte la sediul SPAS pentru clarificarea situaţiei locative. Totodată, reprezentaţii Poliţiei Locale împreună cu cei ai Inspectoratului Judeţean de Jandarmi au procedat la identificare tuturor locatarilor din imobil, sprijinind angajaţii SPAS în ceea ce priveşte procedura de verificare a respectării clauzelor contractuale.

Cu ocazia verificărilor au fost identificate şi 10 persoane ale căror acte de identitate provizorii sunt expirate.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.