„USL are grijă de sănătatea ta!”


Sătmărenii interesaţi de sănătatea lor au avut astăzi, 31 martie, posibilitatea să-şi măsoare tensiunea arterială şi nivelul de glicemie din sânge la corturile instalate de cadrele medicale de la Cabinetele Dr. Coica. Prima locaţie aleasă de către iniţiatorii acestei acţiuni a fost cartierul 14 Mai.

Potrivit dr. Dorel Coica, candidatul USL la funcţia de primar a municipiului Satu Mare, acţiunea va continua duminică, 1 aprilie, însă de această dată în cartierul Solidarităţii, unde cadrele medicale îi vor aştepta pe toţi cei care doresc să aibă grijă de sănătatea lor. Acţiunea a fost iniţiată de USL Satu Mare în cadrul proiectului „USL are grijă de sănătatea ta!”. Alături de seniorii USL, precum: senatorul social-democrat Valer Marian, dr. Dorel Coica, candidatul USL la funcţia de preşedinte a Consiliului Judeţean Satu Mare Adrian Ştef şi dr. Radu Roca au fost prezenţi şi o parte dintre tinerii social-democraţi sătmăreni.

Pe lângă măsurători ale tensiunii arteriale şi glicemie, acţiunea a avut şi o latură socială. La una dintre mesele instalate la faţa locului, sătmărenii prezenţi au fost invitaţi să răspundă la un chestionar cu privire la ceea ce ar dori să îmbunătăţească pentru o mai eficientă gospodărire a municipiului Satu Mare.

Acţiunea va continua mâine (duminică) de la ora 10.00, în cartierul Solidarităţii.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.