Criza a lovit și firmele de monumente funerare

Dacă în urmă cu doi, trei ani afacerea mergea ca pe roate, din 2009 încoace patronii firmelor de monumente funerare își văd veniturile scăzând într-un ritm alert. Clienții pot fi numărați pe degete iar comenzile sunt destul de rare, oamenii limitându-se să comande lucrări simple, mai puțin costisitoare.

Criza a lovit drastic și domeniul artei funerare, scăzând profitul cu cel puțin 20% comparativ cu 2009. ”Dacă în ianuarie 2009 am avut încheiate un număr de opt contracte care vizau lucrări destul de complexe, de la începutul anului 2012 și până în prezent avem doar două comenzi ceea ce este foarte puțin”, spune patronul unei firme de prelucrare a granitului și marmurei. Cele mai multe comenzi, unele chiar de finisare sau restaurare a pietrelor funerare sunt contractate înainte de 1 noiembrie, de Ziua Morților, când clienții doresc să vadă locurile de veci ale aparținătorilor defuncți aranjate și puse în ordine. ”Oamenii înclină să creadă că orice afacere legată de morți, mă gândesc aici la arta funerară și firmele de pompe funebre sunt extrem de profitabile. Nu este chiar așa. Spre exemplu, după data de 1 noiembrie și până prin ianuarie, desigur depinde și de vremea de afară, nimeni nu ne bate la ușă. E perioadă moartă”, spune interlocutorul.

Nici promoția oferită în unele cazuri clienților de către firmele de profil și anume imprimarea gratuită a textelor pe monumentele funerare nu a avut menirea de a revigora afacerea. ”Noi folosim o tehnică aparte cu laser, astfel că ne-am gândit ca imprimarea textelor cerute de către clienți să fie făcute gratuit. De altfel, cioplirea tradițională, așa cum o știm, cu dalta și ciocanul costă destul de mult. Acești sculptori cer chiar și 2,5-3 lei pentru imprimarea unei singure litere. Să atunci să nu mai vorbim de diversele modele care au prețuri destul de piperate”, spune interlocutorul.

Prelucrarea pietrei brute este o muncă grea care presupune tăierea, cizelarea, efectuarea lucrărilor artistice cerute de către clienți și pe urmă finisarea, ceea ce presupune timp și multă răbdare. ”Lucrările sunt destul de costisitoare iar prețul acestora depinde de modelele cerute, de suprafața plăcii dar și de natura pietrei utilizate. În orice caz prețul unei pietre funerare finisate se calculează în metri pătrați și variază de la 50 la 100 de euro în funcție de modelele cerute de către clienți și de natura materialului de suport (a pietrei). De asemenea, prețul unei garnituri care include piatra funerară, soclul și cele două vaze laterale variază între 2.000 și 5.000 de lei”, spune patronul. Însă sunt prea puțini cei care își îngăduie să investească în lucrări mai costisitoare.

Spre exemplu, un monument funerar cioplit în marmură neagră cu o piramidă deasupra, asemănător celor care se găsesc în cimitirele reformate care străjuiesc mormintele defuncților înmormântați până la începutul celui de-al doilea război mondial, costă nu mai puțin de 4.000 de euro.

”Desigur am avut și clienți care au comandat îmbrăcarea mormintelor în marmură albă, o lucrare destul de complexă la care, desigur, se mai adaugă și o piatră funerară impunătoare, frumos lucrată, dar care costă multe mii de euro. Am avut câteva asemenea lucrări, dar nu prea multe”, a decalrat interlocutorul.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.