Viorel Pintea dezaprobă piedicile puse fermierilor de către unele primării din județ

Directorul Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), Viorel Pintea, dezaprobă practicile însușite de unele primării din județ (ferindu-se însă să le nominalizeze), care în schimbul eliberării adeverințelor din care să rezulte că nu au datorii la bugetul de stat necesare la solicitările de subvenție, percep anumite sume de bani. Afirmația a fost făcută astăzi, 9 martie, în cadrul unei conferințe de presă organizată la sediul instituției.

La întâlnirea cu jurnaliștii au mai fost prezenți șeful Serviciului Măsuri de Sprijin și IT din cadrul APIA, Mihai Șereș și șeful Serviciului Autorizare Plăți Comunitare și Măsuri de Piață, Viorel Bențe. ”La depunerea solicitărilor pentru subvenția pe cap de animal pe 2010, le-am cerut fermierilor adeverințe din care să reiasă că nu au datorii restante la bugetul de stat. Însă au fost primării care au cerut bani, și nu puțini pentru eliberarea acestor adeverințe. Este vorba chiar și de sume de 60 de lei. După patru zile am renunțat la aceste adeverințe. Din păcate, acum când le cerem fermierilor aceste adeverințe la depunerea cererii de plată unică pe suprafață, unele primării au găsit de cuviință ca eliberarea acestora să le transforme într-un instrument de recuperare a creanțelor fiscale, limitând astfel, în unele cazuri accesul fermierilor la plata unică pe suprafață”, a declarat Pintea.

Potrivit interlocutorului această adeverință reprezintă un extras din registrul agricol pe baza căruia fermierii pot dovedi legal utilizarea terenurilor pentru care solicită subvenția. Mai mult decât atât, Pintea spune că acolo unde va avea informații că se întâmplă asemenea lucruri, se va renunța la adeverință. ”Nu cred că este o formă de discriminare faptul că în unele situații se renunță și în altele nu, deoarece trebuie cumva oprite asemenea practici”, a declarat Viorel Pintea.

În altă ordine de idei, directorul APIA a precizat că specialiștii instituției pe care o conduce vor controla toate terenurile nelucrate din județ deoarece există practica folosită de unii fermieri ca să ceară subvenție și pentru aceste suprafețe. Potrivit statisticilor APIA, din noiembrie 2011 și până în prezent au fost verificate 2.500 de parcele ceea ce reprezintă aproximativ 6.000 hectare de teren nelucrat însă pentru acestea, nu s-au solicitat subvenții. ”Nu facem controale pentru a găsi terenuri cu neconformități, cu dorința maladivă de ”te-am prins!”. Nu acesta este scopul. Nu avem un plan de amenzi. Orice document de constatare ne doare și pe noi”, spune Pintea.

În cursul săptămânii viitoare conducerea APIA Satu Mare va avea întâlniri cu administratorii de pajiști din județ pentru ”a face analize cu cărțile pe masă” în ceea ce privește curățirea acestor terenuri, întreținerea acestora dar și existența documentațiilor la zi, în cazul fiecărei suprafețe.

Un Comentariu la "Viorel Pintea dezaprobă piedicile puse fermierilor de către unele primării din județ"

    Leave a Reply

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.