Muncă şi distracţie de 8 Martie, la Palat!

Doamnele şi domnişoarele care lucrează în administraţia publică sătmăreană vor munci pe rupte şi joi, 8 Martie, deşi este o zi specială, dedicată femeilor. Cel puţin aşa susţin cele care îşi desfăşoară activitatea la cabinetele şefilor din administraţie, adică Instituţia Prefectului, Consiliul Judeţean şi Primărie.Nici prefectul, nici subprefectul, nici conducerea Consiliului Judeţean, nici cea a Primăriei, nu s-au gândit să le dea o zi liberă fetelor de la cabinete şi celorlalte angajate. Însă, pentru a demonstra că sunt nişte şefi buni, se vor alătura sindicatelor, acolo unde este cazul, şi le vor sărbători aşa cum se cuvine. Astfel, la terminarea programului de lucru, fetele de la cabinetele şefilor Consiliului Judeţean şi colegele lor din cadrul serviciilor şi departamentelor, vor petrece la „Dora”, un local din cartierul Carpaţi II. Şi angajatele Prefecturii vor fi sărbătorite joi, 8 Martie, tot după terminarea programului, iar petrecerea va avea loc la restaurantul „Aurora”, subprefectul Pataki Csaba urmând a fi amfitrionul. La Primărie, lucrurile stau puţin diferit. Fetele de la cabinetul primarului spun că joi vor munci după program normal, iar distracţia va avea loc sâmbătă, în cortul din curtea restaurantului „Dana I”. Până atunci, ca în fiecare an de 8 Martie, primarul Iuliu Ilyes va oferi flori tuturor angajatelor, iar sâmbătă se va alătura petrecerii organizate de sindicat.

Una peste alta, femeile care muncesc în administraţia publică sătmăreană, vor avea joi, 8 Martie, o zi normală de lucru. Însă, pentru că se cuvine să fie şi mai frumoase, în cursul zilei de miercuri, 7 martie, mai pe faţă mai pe ascuns, cele mai multe şi-au făcut programare pentru joi dimineaţa la coafor, manichiură, etc. Asta în timp ce subprefectul Pataki Csaba n-a scăpat ocazia să ofere flori şi să se pupe în avans, gest care, în glumă desigur, a stârnit supărarea fetelor de la Consiliul Judeţean, după cum se poate observa în fotografia surprinsă în timpul aşa zisei dispute.

Şi pentru a demonstra că în Palat, indiferent că este vorba despre Prefectură, Consiliul Judeţean sau Primărie, se munceşte, nu glumă, vă invităm să vizionaţi fotografiile care demonstrează acest lucru.

5 Comentarii la "Muncă şi distracţie de 8 Martie, la Palat!"

    Leave a Reply

    Your email address will not be published.

    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.