Peste 100 de firme sunt aşteptate la ediţia din acest an al expoziţiei „Fabricat în Satu Mare”

Expoziţia „Fabricat în Satu Mare” dar şi sursele de energie regenerabilă au fost principalele teme abordate în cadrul şedinţei de astăzi, 6 martie, a Asociaţiei Economice Germano-Române. Întâlnirea oamenilor de afaceri a avut loc la Casa Schwab de pe B-dul Vasile Lucaciu, de la ora 18.00.

Ajunsă la a III-a ediţie, expoziţia „Fabricat în Satu Mare” va avea loc în perioada 14-19 mai, iar în acest an şi-a fixat drept scop promovarea firmelor şi produselor din domeniul industriei uşoare şi a textilelor unde judeţul nostru are o bogată tradiţie. Potrivit Consiliului Director al Asociaţiei Economice Germano-Române, la ediţia din acest an se aşteaptă participarea a peste 100 de firme. Conducerea asociaţiei continuă negocierile şi în ceea ce priveşte spaţiul în care se va desfăşura expoziţia. Potrivit membrilor Consiliului Director la ora actuală există mai multe variante pentru locul de desfăşurare al evenimentului. Una dintre alternative este şi spaţiul de la cap pod Golescu al omului de afaceri Vasile Bud. „Până pe data de 10 martie vom şti cu certitudine dacă spaţiul respectiv va putea găzdui expoziţia din acest an sau trebuie să ne gândim la alte variante. Acolo am avea la dispoziţie un spaţiu de aproximativ 2.000 de metri pătraţi şi am dispune şi de un loc de parcare generos. În orice caz, pentru desfăşurarea în condiţii optime a evenimentului expoziţional avem nevoie de cel puţin 1.500 metri pătraţi”, a declarat vicepreşedintele asociaţiei, Tiberiu Markos.

Un alt punct deosebit de atractiv pentru oamenii de afaceri prezenţi la şedinţa de astăzi a fost şi cel referitor la sursele de energie regenerabilă. De asemenea, directorul executiv al SC Technosam SRL a susţinut o scurtă prezentare a serviciilor firmei pe care o administrează.

La şedinţa de astăzi a fost prezent şi profesorul Daniel Moga de la Universitatea Tehnică din Cluj Napoca care a relansat invitaţia făcută cu puţină vreme în urmă conducerii asociaţiei de a vizita instituţia de învăţământ clujeană mai ales că acolo se derulează o serie de proiecte de cercetare în mai multe domenii ale tehnicii cu aplicabilitate practică care pot să stârnească interesul oamenilor de afaceri în special a celor care se gândesc să ţină pasul cu tehnologia.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.