Nu am motive să-mi dau demisia!


La finalul unei conferinţe de presă organizate vineri, 2 martie, preşedinta organizaţiei municipale de femei a PDL Satu Mare, Laura Bota, a fost întrebată dacă îi este afectată poziţia de lider politic de faptul că soţul său, comisar de poliţie, a fost trimis în judecată de către procurorii DNA pentru luare de mită.

Laura Bota a răspuns afirmând doar că nu este afectată ca lider politic, şi că instanţa trebuie lăsată să-şi facă treaba. Totodată, Laura Bota a recunoscut că i s-au luat declaraţii, dar fără să fie anchetată şi, întrebată dacă la nivelul PDL nu a fost pusă problema demisiei din funcţia deţinută, cum a procedat Mariana Popa, lidera femeilor democrat liberale a afirmat că în ceea ce o priveşte nu are motive să renunţe la funcţie: „Eu nu am fost trimisă în judecată, asemeni Marianei Popa, şi nici nu sunt cercetată penal, deci nu am motive să-mi dau demisia”!

4 Comentarii la "Nu am motive să-mi dau demisia!"

    Leave a Reply

    Your email address will not be published.

    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.