Haos în UNPR Satu Mare

Scandalurile se țin lanț în cadrul organizației județene a Uniunii Naționale pentru Progresul României (UNPR) Satu Mare. Nemulțumiți de faptul că li se impune un președinte interimar de la centru, un număr de 21 de membri din ai Biroului Politic Permanent Județean (BPPJ) a UNPR Satu Mare, au demisionat. Cu toate acestea unii susțin că acest BPPJ ar fi fost dizolvat încă în luna decembrie 2011.

Hotărârea acestora a fost luată în cadrul ședinței de marți, 28 februarie, desfășurată în proaspătul sediu de pe strada Ham Janos nr. 2. Aceste demisii vin ca urmare a neacceptării impunerii de la centru a unui președinte de filială în persoana lui Ioan Opriș.

Însă prim-vicepreședintele organizației județene a UNPR Satu Mare, Anca Petran vede într-o cu totul altă lumină lucrurile. Potrivit interlocutoarei ”într-adevăr domnul Ioan Opriș a fost numit președinte interimar al organizației până la organizarea alegerilor interne. În ceea ce privește demisiile în bloc, vreau să vă spun că eu am propus încă în decembrie dizolvarea BPPJ și, drept urmare, în fruntea organizației județene au fost numiți patru prim-vicepreședinți. Însă, în cadrul întâlnirii regionale de la București din 28 februarie, domnii Ioan Damian și Alexandru Horvath au fost excluși din partid. Acest lucru s-a întâmplat în jurul amiezii. După aflarea veștii, s-au supărat și au convocat așa-numitul BPPJ, adică au fost prezenți ei și câțiva dintre oamenii lor și au hotărât să demisioneze în bloc. Însă vom convoca o conferință de presă să vă explicăm cum au decurs în realitate lucrurile”.

Iminența unei ”furtuni” în interiorul organizației județene Satu Mare a UNPR se contura încă de la conferința de presă din 22 februarie, care a avut loc la Centrul Multicultural ”Poesis”, întâlnire care s-a lăsat cu scandal, după ce secretarul partidului pe regiunea de nord-vest, Mircea Dolha, a anunțat numirea a patru prim-vicepreședinți în fruntea organizației județene. ”În data de 28 februarie, în cadrul întâlnirii regionale de la București domnul Gabriel Oprea va numi un președinte interimar al organizației județene din rândul celor patru prim-vicepreședinți”, a precizat Dolha în cadrul conferinței de presă de săptămâna trecută. Se pare însă că hotărârea de la centru nu a fost pe placul celor din Satu Mare, urmând ca în aceeași zi, la ședința care a avut loc în proaspătul sediu de pe strada Ham Janos nr. 2, un număr de 21 de membri să demisioneze din conducerea partidului.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.