Electrolux – greva generală pe ultima sută de metri


Declanşată în 24 ianuarie, greva generală a angajaţilor de la Electrolux Satu Mare s-ar putea încheia luni, 20 februarie, dacă reprezentanţii conducerii vor fi de acord cu ultimele propuneri formulate vineri, 17 februarie, de sindicat, cu prilejul celor trei runde de negocieri care au avut loc.

Potrivit liderului sindical Sorin Faur, conducerea fabricii a prezentat două oferte. Una dintre acestea se referă la acordarea unei majorări salariale de 120 lei, începând cu 1 ianuarie, şi a câte unui salariu de încadrare, plus sporul de vechime, pentru fiecare an lucrat în fabrică, în cazul disponibilizărilor individuale sdau colective. Cea de-a doua propunere s-a referit la acordarea unei creşteri salariale de 100 de lei, de la 1 ianuarie, şi a unui index de 1,1 salarii pentru fiecare an muncit în Electrolux, în cazul disponibilizărilor.

Sorin Faur ne-a declarat că, deşi angajaţii au agreat prima propunere a conducerii, nu au dorit să se pronunţe favorabil până la rezolvarea a încă două revendicări. Este vorba despre plata pauzei de masă, respectiv rămânerea în continuare, în incinta Electrolux, a sediului Sindicatului Liber “Samus”. Liderul sindical Faur afirmă că, potrivit reprezentanţilor conducerii fabricii, ultimul aspect va analizat la sfârşitul acestei săptămâni cu conducerea companiei Electrolux, de la Stockholm, iar răspunsul va fi dat angajaţilor luni, 20 februarie, ora 9:00.

Astfel, dacă patronatul va deveni flexibil şi faţă de ultimele revendicări formulate de angajaţi, aceştia ar putea relua activitatea, prin încetarea grevei generale, în dimineaţa zilei de marţi, 21 februarie.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.