Silviu Zetea, şi povestea ţuicii sale


Povestea e veche, de mai bine de un veac, de pe vremea când Ioan Zetea îşi fierbea ţuica în vechea sa pălincie în două cazane rudimentare care astăzi au devenit piese de muzeu. Începuturile se pierd în negura vremurilor. Însă cel care a reuşit să plămădească o afacere din vechea pălincie nemulţumindu-se doar cu uiumul obţinut de la localnici a fost Silviu Zetea. Acesta a moştenit afacerea de la tatăl său, Valer Zetea, clădind un brand care să dăinuiască aşa cum spune chiar el, nu cinci sau zece ani ci vreme de secole. În prezent are o cifră de afaceri pe care deşi nu o dezvăluie cu siguranță este pe „un trend ascendent”. Cum intri în „spaţiul de producţie”, cum l-a botezat însuşi proprietarul, te întâmpină o expoziţie din produsele Zetea cu sticle frumos aranjate pe rafturi, în spatele unei vitrine. „Pălinca de Ardeal”, „Ţuica Zetea de Transilvania”, „Crai Nou”, „Baston Zetea”, „Pălinca Pere”, „Frapiera Zetea” sunt produsele care au făcut cunoscut numele omului de afaceri atât în ţară cât şi peste hotare. Atenţia îmi este atrasă apoi de emblema familiei atârnată pe peretele din dreapta a holului dar şi de un cazan în miniatură aşezat să împodobească unul dintre colţurile încăperii.

Reporter: Ştiu că vă cunoaşte multă lume însă pentru început vă rog să ne spuneţi câteva cuvinte despre dumneavoastră.
Silviu Zetea: M-am născut la Seini, în 6 martie 1961. În ceea ce priveşte studiile am urmat Facultatea de Mine iar apoi pentru a mă descurca mai bine în lumea afacerilor şi pentru a înţelege mecanismele după care funcţionează piaţa m-am înscris şi la Facultatea de Marketing. Sunt căsătorit şi am doi copii, un băiat Gerard şi o fată, Tanita. Astfel continuitatea afacerii este asigurată (zâmbeşte).
R.: Nu e pentru nimeni o taină. În momentul de faţă sunteţi considerat unul dintre cei mai prosperi oameni de afaceri din judeţ. Are succesul vreo reţetă de urmat?
S.Z.: Nu cred că în afaceri ar exista vreo reţetă de urmat însă pentru a avea succes e nevoie de perseverenţă, pricepere dar şi un strop de nebunie, desigur în sens pozitiv. Pe de altă parte nu trebuie să mergi doar după capul tău şi să crezi că doar tu ai dreptate şi toţi ceilalţi greşesc. Şi poate unul dintre marile secrete în afaceri, şi nu numai, este să ai pe cineva alături. Pentru mine ajutorul familiei contează foarte mult. Eu pot să vă spun doar ceea ce am experimentat eu. Cel mai important lucru este să faci ceea ce şti mai bine. Motiv pentru care în 1990, după Revoluţie, ţinând cont că lucram în domeniul distilatelor de fructe m-am orientat în această direcţie. Nu am urmărit să speculez avantajele financiare. Pentru mine mult mai importantă era continuitatea având în vedere tradiţia familiei mele în distilarea pălincii. Au fost momente când am riscat extrem de mult. Dar se pare că am avut dreptate.
R.: Familia dumneavoastră are o tradiţie îndelungată în ceea ce priveşte, să zic aşa, prepararea ţuicii …
S.Z.: Aşa este. De altfel, logoul meu şi al familiei mele este următorul: „Zetea – o poveste care nu poate fi spusă în câteva cuvinte”. Dacă e să vorbim de începuturile acestei tradiţii sau preocupări în ceea ce priveşte distilarea fructelor trebuie să ne întoarcem cu mai bine de 100 de ani în urmă. Pe vremea când Transilvania aparţinea Imperiului Austro-Ungar, bunicul meu, Ioan Zetea, sau „Zetea bătrânu’” aşa cum era cunoscut în sat, fierbea ţuică. E adevărat că folosea două cazane rudimentare dar principiile distilării şi tehnologia fierberii ţuicii sunt aceleaşi ca în urmă cu un veac. Băutura pe care o fierbea era apreciată de întreaga comunitate. Să nu uităm că ţuica este una dintre băuturile tradiţionale a românului. Omul o pune pe masă atât la momente de bucurie, mă gândesc aici la botezuri şi nunţi, cât şi la momente de durere, de tristețe, și anume la mormântări. Atât bunicul cât şi tatăl meu, Valer Zetea, au întâmpinat mari greutăţi pentru a-şi păstra pălincia. Spre exemplu, tatăl meu avea de plătit o adevărată “taxă de protecţie” comuniştilor, desigur în ţuică, pentru a fi lăsat în pace şi pentru a-şi putea păstra pălincia. Nu a fost uşor, aşa cum din cauza legislaţiei actuale în domeniu nu este uşor nici acum.
R.: Aţi moştenit de la tatăl dumneavoastră două cazane pentru fiert ţuică, reputaţia în sânul comunităţii şi „marele secret” care face din „Ţuica Zetea” o licoare atât de apreciată în rândul consumatorilor …
S.Z.: Cele două cazane au ajuns piese de muzeu. Între timp m-am concentrat pe dezvoltarea tehnologiei. Dar să nu credeţi că principiile fierberii ţuicii s-au schimbat atât de mult în decursul veacurilor. Doar tehnica a evoluat în domeniu dar bazele au rămas aceleaşi. În ceea ce priveşte „secretul” aveţi dreptate. Am moştenit acest „secret” care face din ţuica mea una atât de apreciată până departe în Japonia.
R.: Revoluţia din 1989 a adus schimbări profunde în sânul societăţii. Aveaţi o pălincie, două cazane şi un „secret”. Însă trebuia să faceţi din moştenirea dumneavoastră o afacere profitabilă. Cu alte cuvinte să transpuneţi mica afacere în noile condiţii ale pieţei. Cum aţi reuşit să treceţi de greutăţile inerente ale începuturilor?
S.Z.: După Revoluţie, în bună parte mă limitam la oferirea unor servicii. Oamenii veneau la mine, îşi aduceau fructele, eu le fierbeam, le distilam şi le dădeam pălinca. Mie îmi rămânea uiumul care deşi putea fi transformat în bani nu era o afacere foarte mare. Însă aveam continuitate ceea ce pentru mine este un lucru extrem de important. Apoi în 1994 am conştientizat că pentru a face bani trebuie să oferi ceva pieţei. Consideram că e nevoie de o investiţie. Cum nu aveam bani am făcut investiţii minime. Am lucrat eu şi familia mea. Îmi place să meşteresc. De altfel, tehnica este una dintre hobby-urile mele. Doream să ofer consumatorilor un produs specific românesc şi astfel mă gândeam la protecţia intelectuală. În 1991 am făcut protecţia emblemei iar în 1994 a mărcii. Apoi m-am gândit la ambalaj deoarece nu e totuna cum îţi împachetezi marfa. La început participam la evenimentele câmpeneşti. Îmi vindeam direct pălinca. Eram atât producător cât şi vânzător. Neavând un spate financiar considerabil trebuia ca să fac eu totul împreună cu familia. Fiecare sticlă vândută era un câştig pentru mine. Am investit în sticle, în ambalaj. Unii mă credeau prea îndrăzneţ şi visător, şi spun asta ca să nu folosesc un alt cuvânt. Dar în cele din urmă am reuşit să răzbesc. Nu am făcut decât să transpun totul în contextul noilor reguli de piaţă. Mulţi consideră că am creat un brand. Au dreptate. De multe ori auzim la televizor că a fost înregistrat un brand oarecare. Brandurile nu se înregistrează ci se câştigă prin zeci de ani de muncă. Dacă vreţi, brandul este o distincţie, ceva care te defineşte, te scoate din anonimat, dacă vreţi. Se poate înregistra o marcă sau o emblemă, însă nu brandul.
R.: Lucraţi într-un domeniu în care concurenţa este extrem de acerbă. Şi nu mă refer aici doar la concurenţa loială, cea care ar trebui să fie specifică economiei de piaţă, ci mai degrabă la concurenţa neloială. Cum aţi reuşit să scăpaţi de neajunsurile acestei „întreceri”?
S.Z.: Aşa este. În domeniul meu de activitate concurenţa a fost şi este acerbă. E foarte greu să răzbaţi. Şi atunci, m-am gândit să ridic ştacheta. Să fac altceva. Trebuia să scap de concurenţa neloială. Cum am făcut-o? Diferenţiindu-mă de ea. M-am orientat spre produsele de lux. Nu m-am limitat doar la prepararea uiumului obţinut de la clienţii care veneau să-şi fiarbă pălinca la mine. După protecţia emblemei şi a mărcii iar apoi a investiţiei în tehnologie şi ambalaj am căutat să trec pe o altă treaptă şi anume a produselor de lux. Dacă până atunci am participat la evenimentele câmpeneşti care se organizau în judeţ, am considerat că a venit momentul să mă diferenţiez de alţi producători, pălincari, şi să particip la competiţii de alt nivel şi să-mi ofer produsele altor clienţi, să zic aşa mai rafinaţi. E adevărat că produsele mele nu sunt ieftine dar nici chiar atât de scumpe încât să fie inaccesibile pentru cei care doresc să le cumpere.
R.: Presupun că în decursul anilor aţi avut în nenumărate rânduri de furcă cu legislaţia care, să o spunem pe cea dreaptă pune mai multe piedici decât să caute să ajute investitorii. Şi, mai ales pe cei din domeniul alcoolului …
S.Z.: Legislaţia din domeniu, în forma actuală reprezintă un mare impediment deoarece legile urmate apoi de o multitudine de supra reglementări fac mult rău celor care doresc să lucreze în mod corect. Din păcate, şi asta trebuie să o punctez, e mult mai uşor să lucrezi nelegal decât să lucrezi legali, deşi ar trebui să fie invers. Dar ştiţi cum e? Este acea zicală conform căreia: „Orice şut în fund este egal cu un pas în faţă”. Datorită multor şuturi în fund am reuşit să fac mulţi paşi în faţă.
R.: Brandul Zetea este cunoscut atât în ţară cât şi peste hotare. Aţi fost distins cu o serie de medalii, diplome şi premii la târgurile internaţionale la care aţi participat. Care consideraţi că a fost momentul consacrării dumneavoastră pe piaţa produselor de lux?
S.Z.: E greu de spus. Însă medalia de argint obţinută în 2001 la Concursul Mondial de la Bruxelles a reprezentat pentru mine un moment de cotitură. Am văzut că munca mea şi produsele mele sunt apreciate, ceea ce contează poate mai mult decât partea financiară. De altfel, produsele mele reprezintă România la capitolul „Băuturi tradiţionale” la multe dintre manifestările internaţionale organizate în lumea întreagă.
R.: A venit apoi perioada de criză. Cum aţi reuşit totuşi să vă dezvoltaţi afacerile în aceşti ani?
S.Z.: Indiferent de greutăţile pe care le întâmpini trebuie să te dezvolţi în continuare. Nu există pardon pentru regres. Nu te poţi opri. Trebuie să evoluezi, să-ţi dezvolţi afacerea chiar dacă într-un ritm mult mai lent. Apoi e nevoie să ţi pasul cu tehnologia. Ce faci dacă nu ai bani pentru tehnologizare? Tehnologizezi prin inteligenţă sau prin achiziţii dar te uiţi de două ori înainte de a plăti. În al treilea rând trebuie să-ţi foloseşti puterea brand-ului, deoarece în perioadă de criză luxul vinde. În concluzie, nu este permis să te opreşti deoarece nu clădeşti o afacere pentru cinci sau zece ani, ci pentru sute de ani. Şi, de ce să nu o spunem, continuitatea în sine este un brand.
R.: Produsele dumneavoastră se vând atât în străinătate cât şi în ţară …
S.Z.: În momentul de faţă am patru produse plus alte două produse noi şi în lucru încă două. Legat de export vreau să vă spun că acesta are două laturi: exportul indirect şi cel direct. Prin exportul indirect sunt prezent de multă vreme în străinătate. Vorbesc aici despre produsele pe care cei care vin din străinătate le cumpără şi le duc cu ei acolo când se întorc la muncă. Sau, cei de aici le trimit cadou copiilor de afară. În ceea ce priveşte însă exportul direct acesta este mai masiv doar de doi ani încoace. În ultimele săptămâni am trimis un transport de câteva mii de sticle în Japonia. Am lucrat aproape doi ani pentru a finisa acest contract. Este vorba despre o piaţă nouă şi, nu în ultimul rând, de o altă cultură. Japonezii trebuie să se obişnuiască cu această băutură.
R.: Am vorbit pe îndelete despre afacerea dumneavoastră fără a „deraia” spre activitatea dumneavoastră politică. Cât de important este politicul în viaţa lui Silviu Zetea?
S.Z.: Politica este importantă pentru noi toţi. Politicul este cel care reglementează legislaţia, economia şi fiecare domeniu de activitate. Politicul este prezent în fiecare clipă în viaţa noastră. Sunt membru PNL. De ce am ales acest partid? Mă consider liberal în gândire şi cred că liberalismul este ceea ce mă defineşte în cea mai mare măsură …
R.: În perioada 1996-2000 aţi îndeplinit funcţia de viceprimar la Medieşu Aurit după care aţi candidat în mai multe rânduri pentru scaunul de edil-şef al localităţii. Dacă nu mă înşel în 2008 aţi pornit şi în cursa pentru obţinerea unui loc în Camera Deputaţilor fiind depăşit în colegiul dumneavoastră de democrat-liberalul Ioan Holdiş. Ce îl determină pe un prosper om de afaceri să se avânte în labirinturile politicii?
S.Z.: Nicidecum notorietatea. După cum vedeţi şi dumneavoastră politica nu te înalţă. Mai degrabă alesul se erodează în cei patru ani de mandat. Da, am fost viceprimarul localităţii după care am candidat în 2000 şi 2008 pentru funcţia de primar al comunei Medieşu Aurit însă nu am fost votat. Apoi în 2008 am candidat şi la alegerile parlamentare dar Ioan Holdiş m-a depăşit la voturi şi astfel el este deputatul colegiului meu. De ce se avântă un om de afaceri în politică? Deoarece vrea să facă ceva mai mult pentru comunitatea în care trăieşte.
R.: Planuri de viitor?
S.Z.: Doresc să pătrund pe piaţa din ţara vecină, Ungaria, apoi pe piaţa din SUA şi vreau să mă orientez spre zona estică, spre fostele ţări ale URSS. Apoi voi face toate eforturile pentru a dezvolta partea turistică. Am mulţi vizitatori din ţară dar şi din străinătate care după ce fac circuitul judeţului vin să se relaxeze aici. Însă pentru acest lucru avem nevoie ca autorităţile să rezolve problema drumurilor.
R.: Ce hobby-uri aveţi?
S.Z.: În primul rând trebuie să vă spun că îmi place ceea ce fac. Pe de altă parte tehnica este un hobby de-al meu. Am o pasiune pentru maşini, arhitectură şi sport. Îmi place să meşteresc. De altfel, de câte ori am ocazia să repar ceva, să meşteresc, o fac cu mare plăcere. Poate fără această deprindere nu aş fi reuşit să-mi dezvolt afacerea deoarece la începuturi lucram doar eu cu familia. Eu eram cel care reparam dacă se strica ceva. Cum v-am spus, neavând foarte mulţi bani eram nevoit să fac tehnologizare prin inteligenţă şi astfel deprinderea mea de a meşteri mi-a fost de mare folos. Pe de altă parte, susţin activităţile artistice.
R.: Ce muzică vă place?
S.Z.: Muzica de calitate. Vorbesc aici de muzica simfonică, muzica populară, de blues şi mai puţin de manele. Îmi place umorul. În studenţie am fost membru al trupei de umor „Satirikon”, cu care în 1983 am luat locul I pe ţară.
R.: Vă mulţumesc pentru timpul acordat.
S.Z.: Şi eu vă mulţumesc.

2 Comentarii la "Silviu Zetea, şi povestea ţuicii sale"

    Leave a Reply

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.