EXCLUSIV: Punctul de vedere al lui Dumitru Godîncă referitor la acuzaţiile aduse de DNA

Contactat de SĂTMĂREANUL pentru a-şi prezenta punctul de vedere faţă de cercetarea sa de către DNA, consilierul municipal PDL Dumitru Godîncă a făcut următoarele precizări:

Scopul chemării mele la DNA pentru 26.01.2012 la constituit subiectul unei discuţii avute aproximativ acum un an într-un restaurant din Satu Mare. La acea discuţie au participat un coleg de muncă, operator pe traseul conductei de gaz din zona frontierei cu Ucraina, Paul Ioan şi doi lucrători ai Poliţiei de Frontieră pe care mi i-a prezentat Paul ca fiind cunoştinţe bune.

Eu m-am ridicat de la o altă masă unde sărbătoream ziua unui prieten şi m-am mutat la masa lor. După discuţii pe diferite teme am fost provocat de către cei doi poliţişti la discuţii privind traficul de ţigări în zonă. La propunerea lor s-au făcut tot felul de scenarii ipotetice de înlesnire a trecerii unor cantităţi de ţigări în diferite locuri. Am fost întrebat dacă cunosc oameni influienţi în Ucraina; am răspuns că da. S-au încheiat discuţiile cu promisiunea de ambele părţi de a ne auzi cu noutăţi. Din acel moment nu am întreprins nimic în acest sens şi nu a mai avut loc nici o comunicare şi nici o întâlnire, nici cu cei participanţi la discuţie şi nici cu alte persoane din Ucraina.

Textul acestei discuţii mi-a fost prezentat la DNA ca fiind un denunţ al unuia dintre cei doi poliţişti care a filmat şi înregistrat toate discuţiile. Recunoaşterea evocata a faptelor, de către DNA, reprezintă acordul meu privind existenţa acestor discuţii, acest fapt constituind şi vinovăţia recunoscută dacă poate fi vorba de vinovăţie având în vedere că nu s-a continuat nimic în acest sens şi nici nu s-au produs fapte.

Mita evocată de DNA o reprezintă o anumită sumă care ar fi rezultat dacă s-ar fi produs acele fapte.

Menţionez că totul s-a finalizat, din partea mea, odată cu terminarea acelor discuţii din local, dovadă fiind şi faptul că mi-am amintit foarte greu de conţinutul acelor discuţii.”

2 Comentarii la "EXCLUSIV: Punctul de vedere al lui Dumitru Godîncă referitor la acuzaţiile aduse de DNA"

    Leave a Reply

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.