USL a scos în stradă peste 800 de sătmăreni (foto + video)

Un miting de mare amploare organizat de USL joi, 19 ianuarie, a adunat în parcul „Vasile Lucaciu” peste 600 de persoane: reprezentanţi ai mai multor organizaţii civice (sindicate, organizaţii ale pensionarilor, organizaţii studenţeşti, militari rezervişti, etc.), dar şi sătmăreni fără nicio culoare politică, medici, funcţionari, profesori sau muncitori. Cu pancarte şi steaguri în mâini, cu toţii s-au adunat la ora 16:00 în faţa statuii Lupoaicei, acolo unde a avut loc şi primul miting, organizat duminică, 15 ianuarie, şi au scandat lozinci împotriva preşedintelui Traian Băsescu şi a premierului Emil Boc, împotriva actualei puteri şi a situaţiei generale din ţară care a generat manifestaţiile tot mai vehemente organizate în ultima perioadă.

În fruntea protestatarilor s-a aflat, la fel ca duminică, senatorul PSD Valer Marian, care l-a avut alături şi pe viceprimarul Adrian Albu, membru PNL, la miting fiind prezenţi şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean – Mircea Govor, directorul Bibliotecii Judeţene – Mircea Ardelean, precum şi primarul oraşului Negreşti Oaş – Nicolae Bura şi cel al comunei Odoreu – Dumitru Pop.

După intonarea Imnului de Stat al României, timp de aproximativ o oră celor prezenţi li s-au adresat senatorul Valer Marian, care a afirmat că Satu Mare este unul dintre oraşele din România care s-a manifestat pentru o participare decentă la proteste, după care, despre situaţia în care au ajuns în prezent românii din cauza preşedintelui Băsescu şi a guvernării PD-L – studenţi, funcţionari, medici, profesori, muncitori şi ţărani – au vorbit Ciprian Ardelean, o reprezentantă a studenţilor sătmăreni, Manuela Rogoz, Paula Mare, Viorel Solschi, Dumitru Fanea, Aurelia Vulciu, Voicu D. Rusu.

În jurul orei 17:00, după ce senatorul Valer Marian le-a reamintit celor prezenţi traseul stabilit pentru deplasarea până în Piaţa 25 Octombrie – străzile Mihai Viteazu şi Ştefan cel Mare, Piaţa „Libertăţii”, străzile Cuza Vodă şi Mircea cel Bătrân, respectiv bulevardul Transilvania, cei aproape 600 de participanţi cărora li s-au mai adăugat pe parcurs încă aproximativ 200 de persoane, au pornit înspre Centrul Nou, urmaţi îndeaproape de maşini ale Poliţiei şi Jandarmeriei, scandând lozinci împotriva preşedintelui şi Guvernului.

În Piaţa „25 Octombrie”, protestatarii s-au grupat în faţa Prefecturii şi au scandat lozinci, iar folkistul Octavian Bud, la fel ca în parcul „Vasile Lucaciu”, le-a cântat celor prezenţi piese cunoscute ale căror mesaje îndeamnă la recâştigarea demnităţii.

httpv://youtu.be/6c1LFE6A0vQ

httpv://youtu.be/eEfMLkpw9zw

10 Comentarii la "USL a scos în stradă peste 800 de sătmăreni (foto + video)"

    Leave a Reply

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.