Ne întrebăm adesea: ”când o să se mai termine odată cu criza care ne bântuie nopțile, zilele, visele?”. Ne exprimăm dezamăgirile și durerile în fel și chip, căutând răspunsuri care chiar dacă dăm peste vreo înțelepciune mai acătării (dacă vrem să fim sinceri cu noi înșine), nu reușesc aproape deloc să ne satisfacă golurile din suflet, și mai ales … din buzunare. Răsfoind ziarul ”Satu Mare” din februarie 1933, am descoperit o poezie care reflectă cum nu se poate mai bine frământările unei societăți aflată în plină criză economică și socială. Erau vremuri în care lumea încerca să se dezmeticească din coșmarul marii crize economice care a bântuit omenirea în perioada 1929-1933. Erau anii în care lumea se îndrepta spre ”prăpastia” celui de-al doilea război mondial. Dar să-l lăsăm pe poet să ne descrie, așa cum știe el mai bine, vremurile de restriște de la începutul anilor ’30 a veacului trecut. Versurile de mai jos au fost publicate în primul număr din ianuarie 1933, a ziarului ”Satu Mare”.

”Criză, Criză, și iar Criză

Nu știu zău ce-o să mai fie

Dar nici dracu nu mai știe

Ce-i cu-atâta sărăcie

Of,

Și nu stă pe cap o leacă,

Ani de zile ea te freacă

Și nici gând n’are să treacă

Of,

Guvernanții-o iau cu’ncetu

Până să dea berechetu,

Tae leafa și bugetul.

Of,

Cu prestația o’nmoaie

Și din dări ceva mai tae

Pentru jumulita oae

Of,

Dumnezeu pe de-altă parte

Te atinge pe departe

Pe tipic ca după carte.

Of,

Dăi cu vifore pe iarnă

Dă cu mană la povarnă

Și pe grîu rugină toarnă.

Of,

Iar Septembrie îți pare

Nu Cuptor, zece Cuptoare

Cum să mai brăzdezi ogoare.

Of,

Cârciuma e mănăstire,

Tu te-abați ca amintire

Să vezi țuica în clondire.

Of,

Vine iarna, se grăbește

Și tu stai pe loc turcește

Iar nevasta se sborșește.

Of,

Pe scumpetea asta neică

Are poftă de scurteică

Și să umble teleleică.

Of,

Și când te mai ia cu zoru

Și cu toba perceptoru

Aoleo vezi tricoloru.

Of,

Mângâierea ta e una,

Că Românu ‘n totdeauna

A oftat și-o ține ‘ntr’una.

Of”.

(Satu Mare, 1 ianuarie, 1933)